1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De la 1 ianuarie 2007, UE se va îmbogăţi cu încă 30 de milioane de ortodocşi

Ioachim Alexandru21 octombrie 2006

Fundaţia Konrad Adenauer, apropiată principalului partid de guvernământ din Germania, Uniunea Creştin Democrată, a găzduit zilele trecute la sediul său central din Berlin, o dezbatere consacrată problematicii cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Bulgară înaintea aderării la Uniunea Europeană a celor două ţări sud-esteuropene, pe ale căror popoare le reprezintă.

https://p.dw.com/p/B1J5
Imagine: AP

În cadrul sesiunii de comunicări cu titlul „Aportul Ortodoxiei române la reorganizarea socială a Europei”, desfăşurată în faţa unui public numeros, cuprinzând şi reprezentanţi ai mediilor teologice, academice şi politice din Germania, părintele Iustin Marchiş, parochul bisericii Stavropoleos - cunoscut şi prin priceperea cu care, împreună cu pictorul Paul Gherasim a restaurat vechea biserică din inima Bucureştilor, transformând-o într-un aşezământ cunoscut la nivel internaţional - a prezentat un interesant istoric al spiritualităţii româneşti, plecând de la misiunea de creştinare a Apostolului Andrei la ţărmul Mării Negre, continuând cu lucrarea voivozilor Moldovei şi Ţării Româneşti, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Petru Rareş, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, insistând pe jertfa lui Constantin Brâncoveanu şi ai celor patru fii ai săi, decapitaţi pentru credinţă la Constantinopole în veacul al XVIII-lea, şi până aproape de zilele noastre când, a spus părintele Marchiş, şi un intelectual cum este Horia Roman Patapievici, a simţit nevoia să plece genunchii în faţa sfinţeniei pe care a întâlnit-o în persoana duhovnicului Paisie de la Sihla.

Profesorul Radu Carp, de la facultatea de ştiinţe politice a Univeristăţii Bucureşti, a evidenţiat la rândul său evenimentul petrecut în anul 2000 la Snagov, când toate cele 16 confesiuni şi culte recunoscute de statul român au semnat un document de sprijinire a aderării ţării la Uniunea Europeană. Vorbitorul a insistat de asemenea asupra angajamentului pe care Biserica Ortodoxă Română şi l-a asumat în domeniul social, degrevând astfel instituţiile statului, precum şi asupra noii legi a cultelor, care conferă acestor culte statutul de parteneri sociali ai statului - clipă din care credinţa încetează să mai fie o chestiune cu trăsături exclusiv private. Radu Carp a reliefat totodată caracterul de subsidiaritate al procesului de integrare europeană, care nu se desfăşoară exclusiv la nivel interguvernamental, un rol important revenind aici partidelor la fel ca şi bisericilor.

Clerul românesc a fost reprezentat la conferinţă de episcopul Sofian Braşoveanul, vicar al Mitropoliei Ortodoxe româneşti pentru Germania şi Europa Centrală, cu sediul la Nuernberg. Pe fundalul relaţiilor dintre Occident şi Orient, care nu au fost întotdeauna dintre cele mai bune, înaltul ierarh a amintit că ctitorul mânăstirii Sâmbăta de Sus, unde el a fost tuns monah, Constantin Brâncoveanu, a fost decapitat pentru credinţă din ordinul sultanului otoman, iar lavra pe care a întemeiat-o a fost distrusă cu tunurile de către austriecii catolici, la fel ca mai toate mânăstirile româneşti din Transilvania. „Cu toate acestea”, a spus PS Sofian, „eu i-am descoperit pe catolici într-un seminar din Elveţia, unde am învăţat germana. Acolo am învăţat să-i iubesc pe catolici şi aceste contacte nu trebuie să aibă loc doar la nivel de elite, ci la toate nivelele.”

Delegaţia bulgară prezentă la manifestarea din capitala Germaniei a fost condusă de episcopul Tihon de Tiberiopol, stareţul aşezământului „Sfinţii Kiril şi Metodie” din Roma. Vorbitorul a subliniat că, spre deosebire de cultele din România, cele din Bulgaria nu au semnat un document privitor la sprijinirea procesului de aderare la UE. Cu toate acestea în rândul cultelor şi a poporului există un consens privind oportunitatea integrării în structurile comunitare, chiar dacă laicitatea lor manifestă, precum şi drepturile pe care le reclamă pentru sine anumite minorităţi sexuale în occident sunt de natură să stârnească îngrijorări. „Am citit undeva”, a afirmat PS Tihon, „că iubirea dintre bărbat şi femeie ar fi vindecabilă. Vă spun drept: de o astfel de Uniune Europeană mă tem.”

Vorbitorii au subliniat ca o concluzie că, începând de la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană se va îmbogăţi cu 30 de milioane de ortodocşi. Pentru ca buna înţelegere să funcţioneze între apusul şi răsăritul continentului, este nevoie ca atât lumea apuseană cât şi cea răsăriteană să redescopere iubirea hristică. Numai în acest duh, casa comună europeană va avea temelii solide.