De la 1923 la 2013: repetiţii şi diferenţe

Prim-ministrul, Victor Ponta, a anunţat intenţia USL de a modifica Constituţia în primele luni ale anului 2013, atunci când speră ca alianţa pe care o conduce să se găsească în cea mai favorabilă situaţie. Pare un anunţ pripit, dar cu toate acestea, dacă majoritatea nu va aborda subiectul în prima parte a legislaturii, mai târziu va fi mai greu şi vor veni din nou alegerile fără să se fi intreprins nimic. Totuşi, chiar dacă anul 2013 pare propice, ne putem aştepta la cele mai violente proteste din partea unei opoziţii care se va vedea exclusă de la această mare intreprindere. Preşedintele Traian Băsescu şi partizanii săi au formulat un proiect de modificare a Constituţiei care nu a fost însă niciodată discutat în Parlament şi, cel mai probabil, nici nu va fi discutat.

S-ar putea întâmpla ceva asemănător anului 1923, când liberalii şi-au impus propriul proiect de Constituţie, iar naţionalii lui Iuliu Maniu şi ţărăniştii lui Mihalache au protestat într-o manieră dramatică. După ce Regele Ferdinand I a promulgat noua Constituţie a României în 28 martie 1923, opozanţii au redactat un comunicat care anticipează limbajul disproporţionat al politicii actuale: ”Partidul Naţional şi Partidul Ţărănesc, luând act de încercarea Adunării, ieşită din lovitură de stat, furt şi fraudă, de a uzurpa drepturile fundamentale ale naţiunii, declară: Consideră acest act abuziv ca o emanaţiune a concepţiei absolutiste a puterii executive, fără consultarea voinţei naţionale (...).”

În urma alegerilor din primăvara anului 1922, se constituise o puternică majoritate liberală, care avea din punct de vedere formal întreaga autoritate de a modifica Constituţia, cu atât mai mult cu cât alegerile avuseseră ca obiectiv instituirea unei Adunări Constituante. Totuşi sistemul politic românesc era departe de a fi unul democratic. Aşa cum a arătat politologul Mattei Dogan, într-o lucrare de tinereţe, democraţia românească avea prin însăşi modelul ei constitutiv o gravă carenţă: ”În Parlamentul românesc n-a existat o majoritate şi o minoritate care să fi colaborat împreună, ci întotdeauna a existat câte o majoritate guvernamentală covârşitoare care reducea la neputinţă opoziţia.(...)Cum această practică de rotaţie guvernamentală datează de la începuturile regimului parlamentar în România, putem spune că ne aflăm în faţa unui sistem politic care ar putea fi caracterizat ca fiind o rotativă guvernamentală în formă parlamentară. În lumina cifrelor de mai sus, nu se poate susţine că în România în perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic”. (Analiza statistică a ”Democraţiei Parlamentare” din România, Bucureşti 1946)

Naţionalii şi ţărăniştii aveau aşadar dreptate să protesteze căci Constituţia statului român, lărgit cu Transilvania, Bucovina şi Basarabia, părea să ignore chiar punctele de vedere ale provinciilor încorporate. Cu toate acestea, Constituţia din 1923, ieşită din ”lovitură de stat” şi ”fraudă” a devenit ulterior cel mai puternic reper al democraţiei româneşti, respectat de ţărăniştii înşişi.

Dacă USL va reuşi să constituie în 2013 o majoritate suficientă pentru a modifica Constituţia, putem anticipa că vor avea loc înfruntări similare. Chiar dacă opoziţia democrat-liberală nu va avea aceeaşi îndreptăţire ca reprezentanţii Transilvaniei şi Bucovinei la 1923, va protesta sonor acuzând ”tirania majorităţii” şi va cere susţinerea unor forţe politice europene.

Dar nimic din politica românească actuală nu se ridică la înălţimea trecutului. Nici mizele politice nu sunt la fel de mari, nici oamenii nu au aceeaşi statură şi nici măcar protestele nu mai aceeaşi îndreptăţire, căci democraţia românească actuală este mai bună în formă decât cea trecută, deşi mult mai rea în spiritul ei. Dacă Partidul Naţional al lui Iuliu Maniu pretindea să se ţină seama de spiritul Transilvaniei, mai burghez şi mai evoluat ca civilitate şi, cu siguranţă, mai îndatorat unor minorităţi nou instituite, prezidenţialiaştii de astăzi nu au de partea lor decât o idee care şi-a demonstrat falimentul. PDL-ul, care va practica, probabil, un discurs de maximă surescitare, nu are mare lucru de propus în această dezbatere. Totuşi majoritatea va greşi dacă va ignora punctele de vedere ale minorităţilor istorice din România şi dacă va perpetua spiritul naţionalist care a guvernat politica românească de cel puţin un secol.

Horaţiu Pepine