1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De la Bucureştiul nostalgic la ingineria politică

13 mai 2011

Bucureştiul de odinioară provoacă mari nostalgii nu datorită proiectelor sale de urbanism, ci graţie intimităţii comunitare, care lega între ele străzile şi mahalalele urbei.

https://p.dw.com/p/11FSS
O parte din Bucureştiul nostalgic
O parte din Bucureştiul nostalgicImagine: picture-alliance/Lonely Planet Images

Organizaţia PDL Bucureşti a acceptat să renunţe la cele 7 întrebări pentru referendum şi să adopte o atitudine mai sobră. Chiar dacă a refuzat variantele propuse de primarul general Sorin Oprescu, a lăsat să se înţeleagă că este dispus, totuşi, la un consens de principiu.

Opoziţia a semnalat însă că, între timp, PDL a avansat în Camera Deputaţilor câteva amendamente la Legea administraţiei publice locale prin care încearcă să promoveze chiar aspectele centrale ale reformei propuse: desfiinţarea consiliilor de sector şi alegerea consilierilor în colegii uninominale.

PDL ar intenţiona aşadar să adopte reforma indiferent de rezultatele unui referendum. Totuşi, chiar şi în cazul unui referendum cu întrebări decent formulate, este îndoielnic că vor putea fi luate cele mai bune decizii câtă vreme partidul majoritar nu are interesul să organizeze o dezbatere serioasă.

În linii mari, sunt cel puţin două probleme. Prima este legată de desfiinţarea consiliilor de sector şi de alegerea consilierilor în colegii uninominale şi a doua de modul în care sunt trasate sectoarele Capitalei.

Opoziţia a insistat asupra intenţiei PDL de a dobândi controlul integral asupra resurselor, dar în ciuda expresivităţii acestei formule, ea nu acoperă întreaga problematică. Ar trebui să se înţeleagă mai clar care sunt toate efectele centralizării administrative, atât la nivelul luării deciziilor, cât şi la acela al relaţiilor cu locuitorii oraşului.

Sacrificarea comunităţii locale

Se ştie că PDL intenţionează să atribuie actuala problematică a sectoarelor unui consilier desemnat de primarul general, care va deveni în consecinţă un fel de funcţionar public. El nu va răspunde în faţa alegătorilor, ci doar în faţa superiorului său. Putem presupune că petiţiile cetăţenilor vor avea puţine şanse să fie luate în cosiderare şi că micro-administraţia oraşului se va birocratiza excesiv.

În plus, noul administrator nu va avea interesul să cunoască „micile” preocupări ale sectorului pe care îl administrează, de vreme ce performanţa sa va fi măsurătă nu în funcţie de mandatul cetăţenilor, ci în funcţie de dispoziţiile primarului general. S-a obiectat adesea, cu destule exemple, că descentralizarea n-ar face decât să sporească numărul derogărilor de la lege şi că ar creşte arbitrariul şi haosul administrativ.

Cu toate acestea, aspiraţia europenistă ar pretinde ca politica românească să meargă pe mai departe în direcţia descentralizării şi reconstruirii treptate a ţesutului social distrus de 40 de ani de comunism. Chiar dacă administraţiile locale au dezamăgit, o reală convergenţă cu Europa occidentală nu se poate obţine decât prin recuperarea spiritului comunitar.

De altfel Bucureştiul de odinioară, devenit astăzi subiect de „baladă” politică, provoacă mari nostalgii nu datorită vreunui mare proiect de urbanism (care n-a existat niciodată), ci mai ales graţie intimităţii comunitare, care lega între ele străzile şi mahalale urbei.

Or, astăzi în Bucureşti, oamenii se simt străini în propriul lor bloc, pe propria lor stradă şi se întreabă crispaţi dacă ar trebui cumva să dea „bună ziua”. Este destul de limpede, indiferent de opţiunile partizane, că o recentralizare a administraţiei nu va face decât să sporească sentimentul străinătăţii şi să acutizeze egoismul individual.

Contradicţiile interne ale reformei

Dar nu s-a remarcat mai ales faptul că propunerile PDL nu merg deloc împreună. Să desfiinţezi consiliile de sector este o formă de centralizare, dar să desemnezi candidaţi în colegii uninominale merge în sensul opus, acela al apropierii de comunitatea locală.

Or, este absurd să alegi consilieri în colegii uninominale şi să-i trimiţi apoi într-un Consiliu care va dezbate doar problemele generale ale oraşului, ignorând chiar „micile” probleme ale comunităţii de unde provin. În unele mari oraşe ale lumii consilierii locali sunt aleşi, într-adevăr, în colegii uninominale, dar ei se reunesc apoi în consiliul de arondisment, de district şamd.

O administraţie centralizată merge bine cu alegerile pe listă, în timp ce o descentralizare s-ar potrivi de minune cu alegerile în circumscripţii mici, uninominale. În principiu însă comunitatea locală este bine să-şi aibă proprii ei reprezentanţi, indiferent de modul în care sunt aleşi.

A doua problemă este aceea a modului în care sunt decupate sectoarele. Se pare însă că PDL a renunţat tocmai la aspectul care pune cele mai mari dificultăţi. Teodor Paleologu, singurul politician PDL care discută serios problematica Bucureştiului, a readus în atenţie faptul că sectoarele actuale sunt trasate radial, cuprinzând fiecare toate straturile, de la centru şi zona solemnă şi până la cartierele de blocuri şi periferii.

E aproape imposibil să administrezi eficient o zonă urbană atât de eterogenă. Dacă un partid ar dori cu adevărat să facă o reformă în interesul oraşului ar trebui să regândească mai întâi decupajul noilor districte şi să aibă grijă ca ele să închege, în cuprinsul lor, o autentică solidaritate locală.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident