De la Moise la "Natan Înţeleptul" ?

Profetul care a condus poporul evreu prin deşert până în Ţara Făgăduinţei şi a primit cele Zece Porunci de la Dumnezeu reprezintă un element central al identităţii religioase iudeo-creştine, fiind considerat în acelaşi timp un mare profet de către musulmani: şi Coranul vorbeşte despre exodul evreilor din Egipt, Moise fiind menţionat de 136 de ori în scriptura sfântă a islamului, adesea cu menţiunea că ar fi prezis venirea profetului Mahomed. În ciuda rădăcinilor comune, conflictele dintre religii sunt încă puternice.

Sigmund Freud vedea în Moise un egiptean care ar fi reînviat religia monoteistă a zeului Aton, introdusă de faraonul Amenophis IV în secolul al 14-lea înainte de Cristos. În versiunea părintelui psihanalizei, lui Moise nu i-a mai fost dat să vadă Tărâmul Făgăduinţei pentru că proprii săi oameni de încredere l-ar fi ucis, nemulţumiţi de poruncile prea aspre ale noii religii monoteiste.

Şi egiptologul german Jan Assmann de la Universitatea din Heidelberg susţine o teorie asemănătoare în cartea „Moise egipteanul – Descifrarea unei urme a memoriei” apărută în 1998. Monopolizarea întregului univers de către zeul Aton prin care faraonul Amenophis IV a încercat să elimine panteonul egiptean dens populat de cele mai diferite prezenţe divine, ar fi stat chiar la baza „deosebirii dintre adevăr şi minciună, dintre credincioşi şi necredincioşi”, care a dat naştere „unei lumi pline de conflicte, intoleranţă şi violenţă” potrivit lui Assmann. Egiptologul elogiază în acelaşi timp toleranţa politeismului lumii antice, subliniind de pildă că romanii nu au încercat să-l alunge pe Zeus din panteonul grecilor sau să-i omoare pe cei care cred în supremaţia sa, ci l-au transformat în Jupiter, realizând sinteze admirabile dintre diferitele religii.

Nu trebuie omis însă caracterul democratic şi eliberator al religiei monoteiste propovăduite de Moise: odată cu cele zece porunci, oamenii au devenit cu toţii egali din punct de vedere moral, fiind nevoiţi să respecte aceleaşi reguli, indiferent de statutul lor social sau economic. Astfel, s-a ajuns la o nouă formă a libertăţii, menite să contravină puterii absolute a conducătorilor pământeni. Din acest motiv, filosoful Martin Buber îl caracterizează pe Moise drept „simbol al eliberării fiinţei umane de către veşnicul faraonism al statului”, subliniind că în faţa lui Dumnezeu nu mai există ierarhii prestabilite: Astfel, Avraam nu ocupă poziţia de frunte decât din punct de vedere strict genealogic.

Există momente ale speranţei în vederea unui dialog real dintre cele trei religii monoteiste la baza cărora se află profetul Moise. În ianuarie 2002 Ioan Paul II. a invitat reprezentanţi a 12 credinţe diferite în localitatea italiană Assisi, locul de naştere al Sfântului Francisc, capabil să intre într-un dialog paşnic nu doar cu oamenii, ci chiar cu păsări sau peşti. Creştini catolici, protestanţi dar şi ortodocşi, evrei, musulmani, budişti, hinduişti şi reprezentanţi ai unor religii ale naturii din Africa centrală au acceptat invitaţia lui Ioan Paul II şi s-au rugat împreună pentru pacea mondială.

Nefericitul caz al cetăţeanului afgan convertit la creştinism Abdul Rahman a dovedit însă în mod dureros cât de departe rămân idealurile de la Assisi de lumea musulmană: din cauza opţiunii sale religioase, bărbatul risca să fie condamnat la moarte în Afganistan pe baza anacronicei legi islamice sharia.

Din păcate, mari părţi ale lumii nu au ajuns încă la nivelul de toleranţă al anului 1779, când fiul de preot Gotthold Ephraim Lessing promova spiritul iluminist şi înţelegerea dintre religii prin drama „Natan Înţeleptul”. În celebra piesă, bătrânul evreu Natan, care îşi pierduse întreaga familie într-un oribil pogrom, creşte un copil creştin. Întrebat de către sultanul Saladin care dintre cele trei religii monoteiste este cea adevărată, înţeleptul îi răspunde prin celebra parabolă a inelului: un tată avea un inel străvechi, transmis din generaţie în generaţie celui mai iubit dintre copii. Din moment ce tatăl îi iubea însă la fel de mult pe cei trei fii, a făurit două copii ale inelului şi astfel fiecare a primit însemnul iubirii paterne, iar cu timpul nu se mai ştia care dintre inele fusese cel autentic, deoarece toate trei erau simboluri la fel de valoroase, ca şi cele trei mari religii monoteiste.