De la partitocraţie la haos uninominal şi înapoi

Noul senator PSD Şerban Nicolae a relansat tema sistemului electoral, pledând pentru o întoarcere la sistemul pe liste de partid. Votul în circumscripţii uninominale este, după părerea sa, o formă fără fond, care nu merită să fie menţinută: „Consider că toate sistemele politice europene pe care noi le luăm ca modele sunt rezultatul unei evoluţii, or dacă poporul român nu le parcurge la fel cum le-au parcurs ceilalţi, nu o să le înţeleagă şi o să experimenteze întotdeauna şi vor transforma excepţiile în reguli, portiţele în mijloace de abuz şi rezultatul va fi întotdeauna unul criticabil”, a spus Şerban Nicolae.

Argumentaţia sa, deşi are antecedente glorioase dacă ne amintim ideologia Junimei din Iaşi, ar fi totuşi greu de urmat, căci ar însemna ca românii să reinventeze toate instituţiile statului liberal. În plus, ea este inexactă, căci românii au ”experimentat” votul uninominal încă de pe vremea Vechiului Regat.

Dar indiferent de natura argumentaţiei, ideea întoarcerii la listă sau a renunţării la colegiile uninominale a câştigat tot mai mult teren şi pare să fie preferată de majoritatea corpului politic (de la stânga la dreapta), dintr-un motiv mai puţin invocat: alegerile au devenit extrem de costisitoare.

Militanţii partidelor politice au ajuns să-i dea dreptate fostului preşedinte Iliescu, care respingea votul în colegii uninominale, avertizând că va promova în Parlament numai oameni cu bani. Mai târziu, preşedintele Traian Băsescu avea şi el amendamente, propunând la un moment dat stabilirea unui standard de cost şi introducerea unui sistem de finanţare publică, idee care se regăsea şi în sintezele politice ale Institutului Ovidiu Şincai (PSD). Chiar dacă propunerile acestea nu au avut succes, totuşi costurile tot mai mari ale campaniilor electorale exercită o mare presiune asupra partidelor şi ideea reformei electorale revine cu tot mai multă insistenţă.

Dar dacă ideea listei ar putea câştiga tot mai mult teren, nimic nu-i obligă pe legiuitori să se întoarcă pur şi simplu la sistemul listelor blocate. De-a lungul ultimilor ani, cei care s-au opus sistemului de vot în circumscripţii uninominale au prezentat alternative care ar putea fi luate în considerare. De pildă, s-ar putea opta pentru un sistem care să propună o listă de partid, dar care să păstreze şi libertatea alegătorului de a alege între persoane.

Pe de o parte, lista ar permite partidelor să reducă substanţial costurile de campanie şi să consolideze mesajul general în detrimentul micilor promisiuni şi angajamente locale. Dar, pe de altă parte, dacă s-ar opta pentru un sistem de vot preferenţial, alegătorii ar dobândi puterea de a face deosebiri între candidaţi. De pildă, în cadrul Votului Unic Transferabil (Single Transferable Vote) alegătorii pot ordona candidaţii în ordinea preferinţelor, în aşa fel încât puterea oligarhiei de partid să fie mult diminuată.

După alegerile din 9 decembrie am putut vedea că, în ciuda votului în colegii uninominale, deciziile liderilor de la centru au hotărât în bună măsură reuşita unora şi eşecul altora. De exemplu, un candidat plasat prin decizie a conducerii de partid într-un colegiu relativ mic a avut mai puţine şanse a de a obţine un mandat decât un cadidat plasat într-un colegiu mare căci, odată intraţi la resdistribuire, candidaţii sunt ordonaţi în funcţie de numărul de voturi primite. Sistemul listelor blocate oferă însă partidelor o putere mult mai mare, de vreme ce ordinea candidaţilor este decisă de la centru.

Să ne amintim că până în 2008 s-a vorbit insistent de partitocraţie ca fiind boala cea mai gravă a sistemului politic românesc şi obstacolul cel mai însemnat în calea oricărei înnoiri politice. Chiar dacă între timp românii au descoperit şi alte boli şi neajunsuri sistemice, cum ar fi de pildă migraţionismul, stimulat (se crede) de votul în circumscripţii uninominale, partitocraţia din trecut nu ar trebui restaurată. Iată doar câteva motive pentru care votul preferenţial (cu diferitele sale versiuni) este o idee demnă de a fi luată în considerare.