De la supravegherea traficului rutier, la execuţii în masă - poliţiştii de pe vremea nazismului "şi-au făcut datoria"

Un asemenea om a fost şi Julius Wohlauf. Născut în 1913 la Dresda, Julius şi-a dat Bacalaureatul după care a urmat o şcoală postliceală. Apoi a intrat în partid. Din gardian a reuşit să ajungă comandantul unui batalion de rezervă al poliţiei responsabil cu deportarea şi uciderea în masă a evreilor în Polonia. După cel de-al Doilea Război Mondial, Julius Wohlauf a lucrat o vreme ca reprezentant al unei companii private după care a fost reprimit în Poliţie unde a fost chiar promovat ca şef de departament. Cariera sa a luat sfârşit brusc în 1963 când a fost acuzat de crime de război. În 1968 a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru complicitate la uciderea a peste nouă mii de oameni.

Wohlauf este unul din multele cazuri prezentate în cadrul unei expoziţii organizate la Muzeul de Istorie din Berlin, cu sprijinul Academiei de Poliţie, al landurilor şi al ministerului regional de interne.

Cartoteci, rapoarte, aparatură, fotografii, corespondenţă, relatări din presa timpului, ecusoane sau uniforme - toate obiectele expuse publicului larg demonstrează că poliţia a fost unul din pilonii de bază ai regimul nazist, un instrument loial până la apusul Reich-ului. Poliţiştii au vegheat la securitatea spaţiului aerian, au ţinut sub observaţie lagărele de concentrare şi au reprimat opoziţia.

Iar în 1941, când armata germană a atacat fosta Uniune Sovietică, poliţiştii s-au implicat şi în exterminarea evreilor est-europeni, i-au urmărit şi vânat pe partizani, au supravegheat transporturile cu prizonieri, au ucis civili nevinovaţi. În multe fotografii poliţiştii îşi prezintă faptele abominabile cu feţe zâmbitoare şi mulţumite. Şi nu întotdeauna acţiunile lor au fost iniţiate la comanda unui ordin primit "de sus".

Pe o fişă de evidenţă, la rubrica "profesie" este notat cuvântul "copil". Persoana arestată era o fetiţă de opt ani. Într-o fotografie poate fi zărită maşina neagră în care ofiţerii Gestapo-ului şi-au transportat victima.

Expoziţia caută răspunsul la întrebarea cum a fost posibil ca nişte poliţişti amabili de la circulaţie să se transforme în criminali, cum au ajuns nişte oameni simpli, aparent normali, cu profesii banale, complici la tortură şi genocid.

Un lucru este cert: poliţiştii din vremea naţional-socialismului proveneau din pătura de mijloc, de regulă nu aveau studii superioare şi, în genere, nu făceau parte din elită. În mare parte, misiunea lor era de a supraveghea ghetto-uri şi lagăre. Dar ei făceau razii, scoteau oameni nevinovaţi din case, îi duceau în pădure şi îi executau. O metamorfoză căreia istoricul Martin Hölzl îi găseşte următoarea explicaţie: "Poliţiştii făceau parte dintr-o organizaţie cu structură militară în care ordinele sunt dictate. Pe de altă parte, existau şi ofiţeri supuşi care executau ordinele automat, fără să gândească, din sadism sau beţie de putere. Imaginaţi-vă că un jandarm mărunt devine brusc responsabilul unei întregi regiuni din Polonia, că poate decide după propriul plac soarta populaţiei".

Puţini au fost cei care au refuzat să execute ordinele şi nu neapărat din considerente de natură morală. Totuşi, la un pogrom în localitatea poloneză Jozefow comandantul a lăsat participarea la latitudinea fiecărui ofiţer: "Zece sau doisprezece oameni au refuzat să ia parte. Au spus că şi ei au familii şi că nu pot ucide femei şi copii. Nu au suportat niciun fel de consecinţe", adaugă istoricul german.

Deseori, poliţiştii acţionau din proprie iniţiativă. A fost şi cazul incendiului provocat la sinagoga din localitatea poloneză Bialystok. Cei şapte sute de oameni aflaţi în clădire au fost împiedicaţi să iasă. Cei care au încercat să scape din infernul flăcărilor care au mistuit sinagoga, au fost executaţi pe loc.

După război, uniformele au fost vopsite în altă culoare şi zvastica îndepărtată. Poliţiştilor li s-a permis să lucreze în continuare în Poliţie sau unde au dorit ei. Detlef Graf von Schwerin - istoric şi coordonator al expoziţiei - susţine că, în Germania postbelică, nimeni n-a fost forţat să angajeze un criminal, dar a lipsit voinţa unui nou-început aşa cum se cuvine. Fireşte, pe atunci accesul la informaţii nu era atât de facil ca-n ziua de azi. Dar s-au născut legende pe seama poliţiştilor aşa-zişi "curaţi", căci se spunea că nu "oamenii normali" poartă vina, ci numai SS-ul şi Hitler. "Privim înainte şi dăm uitării trecutul. Nimeni nu dorea să se mai preocupe de trecut", descrie Detlef von Schwerin atitudinea germanilor din perioada de după război.

Abia către sfârşitul anilor ´50 a început verificarea ofiţerilor. Procesul a fost anevoios, iar numărul sentinţelor pronunţate destul de mic.

Autori: Cornelia Rabitz, Claudia Ştefan
Redactor: Alina Kühnel