1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scena dramaturgică

Anastasia Boutsko24 septembrie 2008

"Cred în nemurirea teatrului" - spunea cândva renumitul regizor german Max Reinhard. Scena dramaturgică din Germania este considerată paradisul teatrului european.

https://p.dw.com/p/Eunw
Teatrul Cuvillies, MünchenImagine: AP

"Teatrul este cel mai de suflet cotlon în care se refugiază aceia care şi-au luat copilăria şi au fugit cu ea în buzunar pentru a se putea juca până la sfârşitul vieţii" - afirma regizorul german Max Reinhard.

Nicăieri în lume teatrul nu beneficiază de atenţia de care se bucură scena germană: aproximativ 150 de teatre funcţionează cu sprijin din partea statului. Multe găzduiesc sub acelaşi acoperiş spectacole muzicale, de balet şi piese de teatru.

Sute de teatre, mii de reprezentanţii, milioane de spectatori

BdT Deutschland Theater Cirque du Soleil in Hamburg
Turneul "Delirium" (Cirque du Soleil, Canada) în Arena Colorline din Hamburg, 2007Imagine: AP

Alte 280 de teatre private din Germania atrag anual circa 35 de milioane de spectatori, de toate vârstele şi categoriile sociale. În fiecare an, publicul german se bucură de aproape 110.000 de spectacole de teatru şi 7000 de concerte.

Cel mai mic teatru din Republica Federală este "Theader". Scena oferă loc pentru maximum patru actori, iar în sală încap 20 de spectatori. Printre cele mai mari se numără Teatrul German din Berlin cu o capacitate de 1600 de locuri şi un număr de peste 300 de reprezentaţii pe an şi Opera de Stat din Bavaria.

Cele 40 de festivaluri, 150 de reprezentaţii susţinute cu diverse ocazii şi cele peste 100 de turnee şi apariţii în ţară ale trupelor de profeşionişti, dar şi de amatori, completează bogata activitate a teatrului german.

Creat şi influenţat de istorie

"Doktor Faust" in Berlin / Ferrucio Busoni
Scenă din "Doktor Faust", Opera de Stat din BerlinImagine: picture-alliance/ dpa

Întâi au fost marile case feudale care au adus "teatrul la curte" la un adevărat simbol al statutului social. Mai târziu, clasa de mijloc a început să se identifice cu teatrul în aspiraţiile sale de cultură şi educaţie.

Piese precum "Faust" (Goethe) sau "Woyzeck" (Georg Büchner) au făcut din teatrul german, centrul vieţii spirituale a poporului. La începutul secolului XX, în Germania nu existau decât 16 instituţii administrate de autorităţile locale. Iubitorii de frumos aveau însă la dispoziţie alte 360 de teatre private.

Jefuiţi de istorie

Naţional-socialismul a lăsat urme adânci în peisajul teatral german. Mulţi regizori, dramaturgi şi actori, printre care Max Reinhard şi Bertholt Brecht, au fost nevoiţi să fugă din calea naziştilor.

Deutschland Theaterpreis Der Faust 2007
Brigitte Hobmeier şi Nina Hoss, laureate ale premiului "Faust" în 2007Imagine: picture-alliance/ dpa

Reunificarea Germaniei a însemnat o nouă provocare şi pentru teatrul german. Consecinţele au fost resimţite în special în capitala Berlin. Multe teatre, mai ales cele est-germane, au fost nevoite să lupte din răsputeri pentru a supravieţui sau chiar au fost închise.

Premii noi şi mari onoruri

Începând din 2007, teatrul german are "Oscar"-ul lui: premiul "Faust" se acordă la nouă categorii, printre care cel mai bun actor şi cea mai bună scenografie.

O altă recunoaştere a meritelor dramaturgiei germane este distincţia "Teatrul Anului", acordată anual de către publicaţia "Theater". Câştigător în anul 2007 a fost teatrul "Thalia" din Hamburg.

Link-uri utile:

www.berlinerfestspiele.de

www.theaterheute.de

www.buehnenverein.de