1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Decizie suprinzătoare a Canadei

13 decembrie 2011

În ultimele luni, guvernul canadian a afirmat, în repetate rânduri, că protocolul de la Kyoto este un tratat depăşit.

https://p.dw.com/p/13Rbq
Imagine: picture-alliance/ dpa

La summitul de la Durban, ministrul mediului, Peter Kent, n-a dat niciun semnal în vederea retragerii Canadei din acest acord. Cu toate acestea, la câteva ore de la revenirea sa în patrie, Canada şi-a anunţat intenţia de a renunţa la calitatea de semnatar al protocolului încheiat în 1997.

Astfel, Canada devine prima ţară care se retrage din cadrul protocolului de la Kyoto, singurul tratat internaţional pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Până în 2012, Canada intenţiona să-şi reducă emisiile de CO2 cu şase procente faţă de nivelul celor înregistrate în 1990. Dar, în cursul anului 2010, acesta era cu 35% mai mare comparativ cu cel din ´90.

Prin urmare, în 2012, Canada risca sancţiuni în valoare de aproximativ 14 miliarde de dolari canadieni; sancţiuni pe care ministrul Kent nu le-a menţionat însă în argumentarea deciziei guvernului conservator. În schimb, oficialul canadian şi-a exprimat nemulţumirea faţă de refuzul SUA şi al Chinei - ţări care, la nivel global, poluează cel mai mult - de a semna protocolul de la Kyoto.

Pe de altă parte, respectarea obligaţiilor asumate pentru 2012 ar însemna pentru Canada lumini şi calorifere închise, a afirmat Kent: "Nu numai că economia agrară s-ar duce de râpă, dar ar trebui şi să reducem căldura în locuinţe, birouri, spitale, fabrici şi clădiri publice."

Social-democraţii din opoziţie i-au reproşat ministrului mediului că răspândeşte scenarii apocaliptice, iar ecologiştii au fost şi mai duri: Elizabeth May, preşedinta formaţiunii, l-a acuzat pe Kent că ar fi indus în eroare cu bună-ştiinţă Naţiunile Unite.

Ministrul canadian al mediului a anunţat că Ottawa va elabora un plan naţional privind reducerea emisiilor de CO2. Conform acestuia, până în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră ar urma să fie reduse cu 20% faţă de nivelul anului 2006.

Dacă într-adevăr aceste planuri vor deveni realitate, faţă de valorile înregistrate în anul 1990 aceasta ar însemna o reducere de doar 3%, susţin criticii.

Autori: Thomas Schmidt, Claudia Ştefan
Redactor: Alina Kühnel