Decizii. Viaţa mea în politică

Jurnaliştii berlinezi şi nu numai, se înghesuie în atriul centralei SPD pentru a asista la senzaţionala prezentare a biografiei fostului cancelar, Gerhard Schröder, de către autorul însuşi. Acesta, păşeşte, de îndată, pe podium, la patru ace, cu cravată roşie, îşi reia bine-cunoscuta atitudine jovială, şi înfloreşte sub ochii mulţimii, fericit de a se afla din nou în lumina reflectoarelor:

„Vă mulţumesc din suflet tuturor că aţi venit astăzi aici. Mă bucur de atenţia pe care mi-aţi acordat-o, de ce să nu spun că mă bucur grozav”.

„Decizii. Viaţa mea în politică” se intitulează volumul gros de 544 de pagini, în care Schröder îşi rememorează copilăria, tinereţea şi începutul activităţii sale politice, cu accent, desigur, pe cei şapte ani de guvernare social-democrată/ecologistă, prezentaţi, retrospectiv, din perspectiva sa. O terapie profitabilă, publicarea bine regizată a memoriilor sale, tocmai la fix înaintea sărbătorilor de iarnă, după cum a recunoscut fostul cancelar:

„Eu n-am vrut să mă opresc din guvernare. N-am avut încotro, din cauza rezultatului alegerilor. Şi într-o astfel de situaţie trebui mai întâi să te reacomodezi, or cel mai uşor este dacă ai o ocupaţie şi realizezi ceva concret, care să merite”.

Pentru discursul de omagiere, Schröder nu a apelat la un coleg de partid, ci a oferit această onoare lui Jean Claude Juncker, premierul creştin-democrat luxemburghez. Juncker a elogiat volumul autobiografic drept o carte interesantă şi emoţionantă. Iar despre autor, Jean Claude Juncker a afirmat:

„Eu am remarcat agilitatea cu care Gerhard Schröder şi-a făcut intrarea în politică. La ieşirea de pe scena politică, Gerhard Schröder devenise deja alt om, mai puţin caracterizat prin agilitate, cât prin seriozitatea simţului responsabilităţii pe care l-a manifestat atât faţă de oamenii din această ţară cât şi faţă de viitorul lumii în care trăim. Ai fost un mare cancelar”.

Un compliment, la care Schröder probabil nici nu visase.

Despre conţinutul cărţii, fostul cancelar nu a vrut să divulge prea mult, ca să nu le strice cititorilor plăcerea lecturii. În mare se ştie însă despre ce e vorba: Schröder nu pierde ocazia de a critica aspru atât sindicatele cât şi pe rivalul său de o viaţă – Oskar Lafontaine. Succesoarea lui, Angela Merkel, nu este menţionată decât pe margine.

Simplii cetăţeni nu par însă prea entuziasmaţi de această apariţie, la nici un an de la abdicarea din funcţia de cancelar:

„Mie mi se pare penibil”, spune o trecătoare, adăugând: „I se potriveşte. Niciodată nu m-am aşteptat la altceva din partea lui. Nu are pic de morală, dacă mă întrebaţi pe mine”.

„Ei, probabil că are mult timp liber, pe lângă nou sa ocupaţie. Nu mi s-a părut un cancelar slab. Dar acum a început o eră nouă şi avem mai multă nevoie să privim în viitor decât să ne aplecăm asupra trecutului”, este opinia unui cetăţean, iar un al treilea trecător a afirmat:

„Acestea nu sunt memorii, aşa, la repezeală. Memoriile se nasc din prisma distanţei istorice. Autobiografia aceasta nu este altceva decât o strategie de marketing”.

Autorul însuşi nu pare deranjat de astfel de aprecieri din partea alegătorilor ci este pur şi simplu satisfăcut de reuşita punere în scenă a apariţiei sale. În următoarele săptămâni îşi va prezenta cartea în diferite oraşe germane.

La părăsirea scenei, Schröder şi-a luat rămas bun de la jurnalişti cu bine-cunoscuta-i nonşalanţă:

"Vă mulţumesc! Să iasă bine!"