Deficienţe majore la cârma SUA

Trimiterea în rezervă a generalului McChrystal, anticipată de mulţi comentatori, e o ştire proastă pentru America, pentru Europa şi pentru occident. Pentru că McChrystal nu e fitecine.

De acest reputat strateg forţele occidentale din Afganistan, încleştate într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, a cărei miză depăşeşte mult regiunea Asiei Centrale şi a Orientului Mijlociu ar fi avut, tocmai acum, o imensă nevoie.

În fapt, generalul a primit ce-a meritat. A-ţi vorbi de rău superiorii, fie ei chiar şi civili, nu e tocmai un comportament adecvat pentru nu militar, indiferent de rangul său. Cu atât mai puţin îi şade bine unui comandant precum generalul de armată McChrystal, promovat şi susţinut de preşedintele Obama, să-şi facă publice impresiile defavorabile şi ireverenţioase despre conducerea politică a propriei ţări.

Un general cu patru stele are, între altele, nu numai datoria de a fi disciplinat ca orice militar, ci şi de a fi un exemplu pentru trupele din subordinea sa.

În plus, America este o democraţie. Iar într-o democraţie, armata se supune conducerii civile şi politice şi se abţine de la atitudini frizând trufia, superbia şi revolta.

Pe de altă parte, comentariile ironice ale lui McChrystal la adresa lui Obama, a vicepreşedintelui Biden şi a altor oficiali americani de rang înalt, nu sunt cu totul lipsite de temei. Asceticul general, reputat ca strateg extrem de inteligent şi ca militar de imensă valoare, nu şi-a lansat reflecţiile critice la adresa şefilor săi din pricina unei slăbiciuni de caracter.

Generalul nu s-a remarcat niciodată prin porniri frivole şi n-a dat vreodată semne că nu s-ar putea stăpâni. Dimpotrivă, McChrystal a strălucit tocmai prin caracterul său frust, direct, onest, precum şi prin curaj, însuşiri extraordinare şi cum nu se poate mai faste pentru dificila misiune a forţelor occidentale din Afganistan.

Forţe care, să nu uităm, au o sarcină dintre cele mai ingrate. Una globală, ţinând de războiul antiterorist purtat pe toate meridianele. De capacitatea lor de a-i împiedica pe talibani şi pe teroriştii islamişti să repurteze o victorie în Afganistan şi să revină la putere depinde disuasiunea şi însăşi credibilitatea alianţei nord-atlantice, a forţelor americane şi aliate. In joc e, ca atare, garanţia că lumea liberă poate fi apărată.

În aceste condiţii, înlocuirea lui McChrystal la comanda trupelor internaţionale nu e defel un mizilic. Şi nu doar pentru că e o victorie indirectă a talibanilor. Trecerea la cârmă a lui David Petraeus, eternul pompier al forţelor armate americane, omul care a scos şi pentru George Bush castanele din focul irakian, nu rezolvă în fapt problema.

Chestiunea care se cere urgent rezolvată ţine esenţialmente de disensiunile de la vârful politic al statului american. Gravă e, în special, lipsa de coeziune, rigoare şi viziune, de solidaritate şi de valori comune a membrilor administraţiei Obama. Alarmantă e cu precădere incapacitatea unora dintre ei de a gândi strategic adecvat şi consecvent în condiţiile unei confruntări şi a unor pericole globale ce reclamă tocmai răspunsuri deopotrivă inteligente, curajoase, coerente şi univoce.

Divergenţe similare se manifestă de pildă cu privire la pericolul nuclear iranian. În rândul elitelor de stânga aflate la putere în SUA, pare bunăoară să câştige teren catastrofala şi laşa idee a unui aranjament cu regimul islamist de la Teheran, un regim radical anti-democratic, expansionist şi agresiv. Inutil de subliniat ce primejdie ar constitui împăciuitorismul unui astfel aranjament.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor:Rodica Binder