Deficitul minciunilor în istoria monedei unice europene

Piatra de temelie a Uniunii Monetare Europene a fost pusă în 1979. În urma crizei petrolului din anii 70, statele din UE au decis crearea unui sistem monetar european, a cărui menire era de a proteja monedele naţionale în faţa turbulenţelor de pe pieţele financiare.

Oraşul olandez Maastricht a fost locul în care, în 1992, la scurt timp după prăbuşirea blocului comunist în estul continentului european, statele membre ale UE au pus bazele monedei unice europene. La cererea expresă a Germaniei, partenerii europeni au introdus în Tratatul de la Maastricht un pact de stabilitate şi creştere economică, care prevedea ca deficitul statelor membre să fie de maxim 3% din PIB, la fel şi inflaţia.

Viitor promiţător

Viitorul monedei unice părea a fi promiţător. Dar în 2006, institutul de statistică Eurostat scotea însă la lumină faptul că Grecia a prezentat Comisiei Europene date false, încercând să escamoteze un deficit care depăşise cu mult limita maximă admisă.

Fostul cancelar german, Helmut Kohl, se arăta încrezător în şansele monedei europene, subliniind că euro este răspunsul dat de statele membre procesului de globalizare a economiilor. "Un euro stabil are şanse să devină o alternativă serioasă la dolarul american ca monedă mondială", spunea Helmut Kohl în 1992. Apoi, în cadrul unei reuniuni a Consiliului European care a avut loc în 1998, era decisă introducerea monedei unice europene.

"Este clar că este o zi mare şi importantă pentru Europa. Zona euro, creată astăzi, are o piaţă de desfacere comună şi o monedă unică iar cei aproximativ 300 de milioane de europeni încasează aproximativ 20% din venitul global", declara, în mai 1998, Helmut Kohl.

La 1 ianuarie 1999, nou creata Bancă Centrală Europeană stabilea cursul valutar al noii monede. Euro devenea astfel realitate chiar dacă a fost pus în circulaţie abia un an mai târziu.

Luptă pentru influenţă

Tendinţa statelor mari din grupul euro de a-şi spori influenţa asupra destinului monedei europene a fost vizibilă încă de la început. Nominalizarea lui Wim Duisenberg la şefia Băncii Centrale a declanşat o luptă pe care Parisul a ţinut cu tot dinadinsul să o câştige. Aşa se face că Franţa a dat undă verde învestirii lui Duisenberg în funcţie abia după ce acesta a oferit asigurări că se va retrage după jumătate de mandat pentru a-i face loc guvernatorului francez, jean-Claude Trichet.

Startul monedei euro a fost relativ greoi, primii doi ani consemnând o pierdere de teren în faţa dolarului american. Astfel, în toamna anului 2000, un euro valora doar 82 de cenţi americani. Dincolo însă de fluctuaţiile euro în faţa dolarului, situaţie în care se aflase anterior şi marca germană, devenea din ce în ce mai clar că unele state din grupul euro încalcă pactul de stabilitate şi creştere.

11 septembrie şi economia

Fostul ministru german al Finanţelor, Theo Waigel, spune că, după introducere, moneda euro a evoluat impecabil. Situaţia s-a schimbat din cauza unor serii de greşeli nepermise. "Le-aş numi autogoluri. Pactul de stabilitate a fost pus sub semnul întrebării, s-a creat o nepermisă excepţie pentru Italia, iar reformele structurale din Germania şi alte state europene nu au avansat suficient", este de părere fostul finanţist şef al Germaniei.

Atacurile de la 11 septembrie au declanşat o criză economică mondială însemnată în urma căreia, paradoxal, nu doar Italia şi Franţa s-au trezit că încalcă limita de 3% privitoare la deficit, ci şi Germania, ţara care ceruse atât de vehement reguli stricte.

Autor: Fabian Schmidt / Vlad Drăghicescu

Redactor: Petre M. Iancu