1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Deflagraţia polentei româneşti

Petre M. Iancu23 septembrie 2016

Va exploda mămăliga? Nu ne-ar fi oare prea greu să-i determinăm pe români (sau moldoveni) să facă mămăliga să explodeze? Nu sunt oamenii prea sătui, prea laşi, prea proşti, prea dezbinaţi şi prea dezinformaţi? Nu sunt.

https://p.dw.com/p/1K78E
Mii de oameni s-au adunat joi la Bucureşti în semn de protest împotriva blocării de către Parlament a începerii urmăririi penale a lui Gabriel Oprea
Mii de oameni s-au adunat joi la Bucureşti în semn de protest împotriva blocării de către Parlament a începerii urmăririi penale a lui Gabriel OpreaImagine: Getty Images/AFP/D. Mihailescu

Îmi cere din ce în ce mai mult efort să-mi opresc propria mămăligă de la a sări în aer în reacţie la aiurelile vehiculate cu privire la scandalul votului parlamentar de imunizare a generalului Oprea în dosarul omorârii, din culpă, a nevinovatului poliţist.

Îmi închipui că stăruitoarea judecată strâmbă la care se supune ades cestiunea potenţează şi neurastenia altora. În cauză, să ne înţelegem, nu e (doar) tânărul Bogdan Gigina. Nu sunt (doar) ucigaşii săi, în frunte, cu acela care, în calitatea sa de şef, l-a silit să fie unde n-ar fi trebuit, în mod legal, să fie. Şi care a cerut, pesemne din raţiuni de imagine distrusă, reluarea votului din Senat, ca apoi să-şi anunţe demisia pe facebook.

Cu atât mai puţin e, desigur, în cauză, îndurerata mamă a victimei, al cărei strigăt deznădăjduit a suscitat uimitoare, enervante, chiar şocante ecouri. Între cele mai uluitoare mi s-au părut a fi mânia proletară şi reacţia aferentă aparţinând unui ins faimos care i-a cerut, autoritar, să tacă. Fiindcă, potrivit tovarăşului, pe care, spre paguba stomacului meu întors pe dos, l-am văzut şi auzit nu de mult alături de Adrian Năstase, elogiind o carte de autotămâiere nomenclaturistă a ex-comunistului ministru ceauşist Ştefan Andrei, "nici mama lui Iisus Hristos" n-ar avea dreptul...bla bla.

Sucurile gastrice mi s-au calmat abia când l-am văzut plesnit retoric, cu vigoare, de oameni capabili să înţeleagă chinul şi comportamentul de tot firesc ale unei femei căreia i s-a ucis băiatul. Şi cu el, viitorul. Nu-mi rămâne deci decât să asociez durerea mută, pe care toarşu’, în superbia lui inconturnabilă, i-o prescria mamei de copil mort, cu tăcerea pe care jurnalistul emerit cu pricina ar fi fost bine s-o păstreze, în această tragedie, ca să rămână filosof.

Dar nici acest revoltător derapaj etic şi politic al unui preopinent n-ar fi problema noastră, dacă la mijloc n-ar fi datoria sacrosanctă, făcută muci de magistralul formator de opinie, de a lămuri şi de a informa corect şi la obiect.

Or, presa oligarhiei mafiote s-a dedat din nou, în ultimele zile, la dezinformări di granda, care privesc ţara întreagă. Căreia, prin manevre diverse, de la trimiterea stăruitoare la nemarcarea unei gropi, gravă în sine, e adevărat, la imaginare "manipulări", i se distrage programatic atenţia de la cauzele majore aflate în joc.

În cauză e România. În cauză e statul ei de drept. Sunt mecanismele "democratice" ale unei ţări ai cărei parlamentari îşi bat joc de propria instituţie, de lege şi de un "for legislativ" care, vai, în plină Europă, scuteşte de justiţie nu doar un hoţ, ci şi un prezumtiv ucigaş. Întrucât au mai comis sistematic abuzuri similare, apărând de judecată delincvenţi din rândurile proprii, reiese că aceşti parlamentari au un program de omorâre a justiţiei şi, prin urmare, a legii şi a statului de drept.

Odată cu el, e evident că sucombă şi democraţia. În consecinţă, în cauză sunt şi toti ceilalţi români, în speţă capacitatea lor de a înţelege insolenţa şi ticăloşia profitoare cu care sunt sfidaţi. De a pricepe importanţa democraţiei liberale, ca unic sistem politic în stare să le apere demnitatea. Şi, prin urmare, capacitatea de a compensa, prin rezistenţă paşnică, defecţiunile şi deficienţele defectei democraţii româneşti.

Or, dureros este că mulţi din cei ce înţeleg miza uriaşă a confruntării, ce reclamă înainte de orice seriozitate, hotărâre şi consecvenţă, îşi permit, jucăuş, un snobism pesimist. Şi luxul fatal al fatalismului.

Dar însăşi întrebarea privind valenţa explozivă a mămăligii, pe care, în reacţie la demonstraţiile mai degrabă anemice din oraşe altcândva eroice, precum Timişoara, viitoarea capitală culturală europeană, şi-o pun mulţi, indică existenţa unui enorm progres. Îl evidenţiază clar contrastul dintre dubiu şi afirmaţia cu aplomb. Câţi ani, câte decenii la rând n-am auzit oare, rostită apodictic, neghioaba constatare potrivit căreia mămăliga n-ar exploda?

Ei bine, tinerii care şi-au plasat piepturile costelive între viitorul lor imaginar şi pistoalele reale, asasine, ale securiştilor, veniţi să-l aresteze pe Laszlo Tökes, la Timişoara: aceşti români oare din ce aluat or fi fost? Dar cei interpuşi între iubite, taţi, fraţi şi mame înfricoşate, înfometate şi înfrigurate de acasă şi blindatele trimise de Ceauşeşti să-i storcoşească, la Universitate: ei din ce făină de porumb or fi fost plămădiţi?

Dar oamenii care, după Colectiv, n-au mai răbdat? Nu-i precedase revoluţiei de acum un an intensa revoltă iscată mămăligii poate nu atât de uciderea lui Gigina, cât de nesimţirea ucigaşului său prezumtiv, de trufia şi superbia generalului plagiator şi de hybrisul complicilor săi politici?

Pe unii i-a dezamăgit prezenţa, joi, în Bucureşti, a numai 4.000 de protestari. Pe mine mai puţin. Elita cool a României, avangarda ei dreaptă şi adevărată a ieşit în stradă, trezindu-i pe unii din concetăţenii somnolenţi, din care o bună parte n-ar intra pe facebook decât să-şi etaleze nurii, să-şi pozeze "sandviciurile", ori să-şi prezinte la ţol festiv odraslele în proximitatea maşinilor lor zburătoare.

Departe de a fi inutil, protestul lor s-a soldat cu anunţata intenţie de reluare a votului scandalos din Parlament, (posibilă, întrucât forul legislativ e, cum just observă Cristi Danileţ, o instanţă politică, nu una de judecată, silită să judece o speţă doar o singură dată) cu privire la Oprea. Ce semnal transmite această intenţie? Unul simplu şi clar.

Crapuloasa nomenclatură şi oligarhie postcomunistă îi ştie străzii de frică. Pentru că a mai suportat explozii ale mămăligii. Şi a mai fost silită să confişte revoluţii. Ea ştie că „ţara nu e de rahat”, că nu-s chiar „toţi politicienii la fel de vinovaţi”, că românul nu e un nătărău, cum îi place mafiei politice să sugereze "prostimii", ca să-i amplifice fatalismul şi s-o ţină departe de stradă.

Dacă oamenii se vor organiza ceva mai bine, sunt convins că, la proxima ocazie, deflagraţia polentei s-ar putea solda cu o democraţie banală, neoriginală, pe deplin funcţională. Una care să facă inutile viitoare explozii ale mămăligii.