Degringolada galopantă a Europei

Danezii n-au mai aşteptat consfătuirile miniştrilor de interne europeni şi au purces săptămâna trecută, cu de la sine putere, la reintroducerea controalelor „vamale”, după cum li s-a spus, la frontiera dintre Germania şi Danemarca. S-a ştiut din capul locului că demersul - abandonat în ultima clipă - fusese obţinut printr-un oarecare şantaj, de către populiştii de dreapta danezi, în schimbul unor concesii făcute guvernului minoritar de la Copenhaga.

Dar modul în care s-a adoptat politic decizia contează mai puţin. Important e, că ea s-a adoptat. Anterior, Italia şi Franţa îşi exprimaseră la rândul lor dubiile privind înţelegerea încheiată în localitatea luxemburgheză Schengen şi ceruseră reformarea acordului reglementând desfiinţarea graniţelor interne ale unei mari părţi a Comunităţii.

Încă şi mai important e faptul că revizuirea acestui acord, ca şi revendicările privind eliminarea unor ţări din sistemul euro, sau lăsarea lor de izbelişte, dacă ajung la sapă de lemn, din cauza unor datorii debordante, au devenit propuneri extrem de populare în Europa.

Cum se explică simpatia pe care o suscită asemenea solicitări, proprii odinioară doar extremiştilor de dreapta şi de stânga? Şi încotro se va îndrepta Europa, dacă starea de spirit prevalentă va continuă să impună asemenea doleanţe?

Cauza degringoladei nu ţine de invocata luptă daneză contra „delincvenţei”, de cele câteva zeci de mii de refugiaţi tunisieni, măr al discordiei în raporturile franco-italiene, sau de lenea grecilor şi lipsa lor de propensiune pentru programe de austeritate.

De vină nu sunt, aşa cum susţin unii comentatori de stânga, actualii lideri ai UE. Nici Barroso, nici van Rompuy sau Cathrine Ashton nu pot fi, în fond, mult mai buni decât ansamblul instituţiilor europene pe care le conduc, iar un Jacques Delors, de pildă, n-ar fi putut realiza mai multe decât au făcut succesorii săi.

Dezagregarea vizibilă a Europei este consecinţa răstimpului îndelungat în care elitele principalelor ţări europene s-au complăcut să-şi vadă de putere şi de treburile lor plăcute la cârma instituţiilor continentale pe care le-au creat , ignorând durerile şi valorile europenilor de rând.

Când un continent precum cel european nu se vede în stare să-i pună la punct în mod credibil pe tiranii acestei lumi, iar mişcările şi regimurile totalitare avansează, cu impunitate, pretenţii tot mai obraznice, e ceva putred în Danemarca.

La fel, când tema imigraţiei crescânde, a identităţilor periclitate, a religiei şi tradiţiilor culturale aparent asediate rămâne rezervată mişcărilor populiste sau extremiştilor de tot soiul.

Nu mai puţin problematică s-a vădit nepăsarea elitelor faţă opinia tot mai extinsă privind deficienţele democratice ale construcţiei europene. Sau refuzul lor de a aborda frontal şi onest chestiunea unui islamism perceput de tot mulţi drept omniprezent şi atât de agresiv, încât începe să schimbe peisajul legislativ al unor ţări apusene democratice.

Aceiaşi indiferenţă s-a manifestat, multă vreme, faţă de crescândul pericol terorist, pericol căruia nu i se poate încă întrezări sfârşitul.

În fine, nu e posibil să se ignore la nesfârşit voinţa cetăţenilor europeni, cărora nu li se admite mai nicăieri, de pildă, dreptul la referendum în chestiuni continentale cheie, fără ca această încălcare a cutumelor şi principiilor democratice să nu reclame la un moment dat un preţ piperat. Cât de piperat e, reiese din succesul aparent irepresibil al mişcărilor populiste de dreapta ajunse la putere, sau aflate pe punctul accesului, fie şi indirect, la cârmă, în varii ţări ale Europei centrale şi occidentale.

Am deplâns ani la rând neînlăturarea cauzelor acestor ascensiuni. La rândul său, scriitorul şi istoricul Philipp Blom, autorul unei cărţi pe subiectul „Vârtejului european” în ajunul primului război, condamna într-un interviu acordat săptămânalului Der Spiegel „aroganţa Bruxelles-ului” şi lipsa de transparenţă catastrofală a procesului adoptării Constituţiei europene.

Or, de Europa unită avem mare nevoie. În era globalizării, integrarea continentală, pe care extremiştii încearcă s-o torpileze, a devenit un imperativ. A sosit ca atare vremea ca elitele continentale să se trezească din pumni, să intervină şi să îndrepte o situaţie cu totul intolerabilă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Stefănescu