Demisia omului politic acuzat de plagiat

Femeia a greşit. A greşit grav, acum 30 de ani, fiindcă a citat aiurea în teza ei de doctorat. Apoi, după trei decenii, fiindcă a întârziat să-şi asume greşeala. Mai nou, a demisionat dându-i o lecţie lui Victor Ponta.

Nota de plată pentru prezumtivul ei furt intelectual, o hoţie care mai rămâne să fie constată în justiţie, precum şi pentru incapacitatea de a-şi recunoaşte din timp incorectitudinea, dacă aşa se poate numi, s-a vădit piperată.

După un an de pertractări, i s-a retras Annettei Schavan titlul academic. Universitatea din Düsseldorf nu putea acţiona altfel dată fiind o lucrare care, deşi departe de un plagiat flagrant, de felul celor comise de alţi miniştri ori parlamentari, sau chiar de prim-miniştri sau preşedinţi din varii ţări est şi sudesteuropene, fusese, totuşi, tarată de o sumă de erori.

Deşi, ca om politic creştin-democrat şi ca ministru al educaţiei în guvernul Merkel ea a adus mari servicii Germaniei federale, s-a impus în cele din urmă logica politică proprie oricărei democraţii şi oricărui stat de drept care se respectă. Într-un astfel de stat, credibilitatea e valoarea supremă.

Revenită dintr-o călătorie externă, Schavan s-a întâlnit vineri cu şefa ei de partid şi de guvern şi colega ei de cabinet, Angela Merkel. Obosită crunt, din pricina negocierilor bugetare de la summitul european, Merkel s-ar fi luat în piept şi cu nişte giganţi dacă ar fi putut s-o salveze pe Schavan. Mâhnită, marcată vizibil de un sentiment de extremă amărăciune Merkel i-a stat alături prietenei ei în momentul crucial al conferinţei de presă în care Schavan şi-a anunţat retragerea din executiv.

Într-adevăr, cu totul altfel decât în trecut, în cazurile unor demnitari destituiţi care clacaseră nu doar la capitolul integritate, ci şi în cel al inteligenţei şi fuseseră trimişi la plimbare fără mari probleme, cancelarul ar fi vrut de această dată să n-aibă mâinile legate.

Dar un demnitar discreditat ştiinţific nu poate reprezenta ştiinţa unei ţări. Odată prins cu ocaua mică, omul politic trebuie să-şi ia pălăria, chiar dacă se mai consideră nevinovat. Atâta vreme cât continuă să fie discreditat şi nu-şi poate dovedi nevinovăţia dincolo de orice dubiu, nu are în veci pururi ce căuta într-un guvern.

În asemenea cazuri, prezumţia de nevinovăţie, invocată de premierul Ponta inclusiv în cazul unor miniştri urmăriţi penal, precum Dragnea sau Fenechiu, nu apără de obligaţia de a demisiona. Ori de-a fi destituiţi.

Încât, la finele săptămânii Annette Schavan n-a avut încotro şi a demisionat. A făcut-o deşi, dacă ar fi comis aproape orice alt delict penal cu trei decenii în urmă, acest delict ar fi fost de mult prescris. S-a despărţit de portofoliul ei, deşi n-a încercat, ca Ponta, să manipuleze vreo instituţie, ori să exercite presiuni asupra comisiei de atestare a diplomelor, nu care cumva să-i retragă titlul de doctor.

A făcut-o deşi fusese unanim elogiată, chiar şi de liderii opoziţiei. A făcut-o, în fine, în ciuda competenţei ei indiscutabile ca ministru al educaţiei, a capacităţii ei de a înţelege nevoile strategice ale Germaniei, de a promova o societate a ştiinţei şi învăţăturii, de a coopera eficient cu un cancelar extrem de popular şi de a înţelege imperativele momentului.

Tocmai aceste imperative au obligat-o în cele din urmă să arunce prosopul şi să se retragă din prim-planul unei vieţi politice situate în prag de campanie electorală. Dacă s-ar fi perpetuat, prezenţa ei în cabinet ar fi fost o insuportabilă povară nu doar pentru imaginea Germaniei, ci şi a cancelarului şi a Uniunii ei Creştin-Democrate.

Plecarea ei voluntară nu va rămâne fără urmări în România, unde va amplifica presiunea asupra plagiatorului lider al guvernului şi al PSD, Victor Ponta.