1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Democratizare arabo-islamică pe model turcesc?

Rainer Sollich/Petre Iancu21 iulie 2004

Cînd se discută viitorul lumii islamice se vorbeşte tot mereu în occident şi de posibilul rol de model pe care l-ar putea juca Turcia pentru dezvoltarea statelor din regiune. Turcia este un partener tradiţional al ţărilor apusene, stat membru al NATO şi doreşte să adere la Uniunea Europeană. Statul turc e strict laic, religia fiind net despărţită de stat iar Turcia dispune de un sistem democratic, în ciuda persistenţei deficienţelor acestei democraţii. In ce măsură poate aşadar Turcia să aspire la rolul de model pentru lumea islamică?

https://p.dw.com/p/B1eM
Cancelarul Schroeder în februarie, în Turcia, unde s-a pronunţat în favoarea integrării europene a Ankarei
Cancelarul Schroeder în februarie, în Turcia, unde s-a pronunţat în favoarea integrării europene a AnkareiImagine: AP

Din unghiul guvernului german chestiunea e cât se poate de clară: Datorită ”orientării ei prooccidentale, Turcia poate servi drept model pentru alte ţări cu populaţie musulmană”. Atât cancelarul Gerhard Schroeder cât şi ministrul său de externe, Joschka Fischer, şi-au exprimat această convingere. Sperând că Ankara va putea transpune criteriile de aderare la UE, iar Turcia va deveni un stat european cu populaţie musulmană. care să respecte deopotrivă drepturile omului şi cele ale minorităţilor, Fischer a subliniat că o atare evoluţie ar aduce beneficii spectaculoase şi inestimabile. ”O astfel de Turcie democratică ar exercita o enormă influenţă benefică asupra întregului Orient Apropiat şi Mijlociu şi ar amplifica mult şansele de reformare a lumii islamice. Fiindcă s-ar demonstra astfel”, potrivit demnitarului german, ”că un stat mare cu o populaţie islamică şi o societate civilă modernă nu este o contradicţie în termeni”.

Cert e, că năzuita aderare a Turciei la UE ar lansa într-adevăr un semnal important. UE ar indica astfel că nu se concepe ca o comunitate apuseană strict creştină şi că ar putea integra şi Islamul, care s-a stabilit de mult pe continent, mai întâi în Balcani, iar în ultimele decenii prin imigrarea în Europa a multor turci, arabi şi alţi musulmani.

Dar cât de realiste sunt toate aceste speranţe? Nu trebuie uitat că , deşi declanşat din interiorul societăţii turceşti, impulsul spre democraţie al Turciei a întâmpinat şi întâmpină rezistenţe serioase şi s-a putut impune doar graţie perspectivei posibilei aderări a Turciei la UE. Alte ţări islamice nu dispun de acest uriaş stimulent. De altfel, însăşi crearea statului turc modern în 1923, de către Kemal Atatuerk a constituit un eveniment unic pînă azi în luma islamică.

Atatuerk adunase resturile imperiului otoman şi le prefăcuse într-un stat naţional expulzâmd religia islamică din treburile statului. Vidul creat prin evacuarea mohamedanismului din viaţa politică fusese umplut cu un naţionalism specific, refuzînd de pildă recunoaşterea ca etnie distinctă a kurzilor.Ceea ce a constituit sursa unui sângeros conflict civil, soldat cu zeci de mii de morţi.

Că Atatauerk a supravieţuit politic revoluţiei sale s-a datorat orientării proeuropene a unor mari părţi ale elitei locale, precum şi prestigiului de care se bucura liderul, graţie succeselor sale militare anterioare în confruntarea cu grecii şi puterile occidentale. Desfiinţarea califatului în Turcia, intorducerea grafie latine în locul celei arabe, adoptarea calendarului gregorian, în locul celui musulman şi adaptarea ţării la sistemele juridice europene reprezentase într-adevăr o schimbare de proporţii istorice nemaipomenite. Femeile s-au văzut şi ele eliberate de obligaţia de a purta voalul islamic şi înzestrate cu dreptul de vot pasiv şi activ, despărţirea statului de religie fiind în Turcia de o stricteţe care o depăşeşte de pildă pe cea germană, devreme ce toate activităţile religioase sunt supuse unui sever control statal, iar partidelor politice le este interzis să facă apel la valori confesionale.

Or o asemenea disociere netă ar fi de neconceput pentru ţările arabe. Ale căror regimuri, după ce au cochetat o vreme cu socialismul, orientându-se spre Uniunea Sovietică, au trecut în anii din urmă la reintroducerea tot mai insistentă a formulelor religioase în viaţa politică. In lumea arabă, islamul marchează profund toate aspectele vieţii sociale şi toate concepţiile morale.

Şi chiar şi în Turcia populaţia rurală sau locuitorii suburbiilor sunt de asemenea puternic impregnaţi de islam – spre deosebire de elitele dela Ankara şi Istambul. Ascesta este de fapt electoratul actualului guvern turc, condus de Recep Tayyp Erdogan, liderul unui guvern islamist calificat frecvent drept "moderat". Or, nu numai militarii ţării, paznicii tradiţionali ai laicismului statal, ci şi mulţi observatori consideră că Erdogan promovează o mascată islamizare a ţării. Evoluţia spre valorile europene a partidului guvernamental este oricum incertă dacă ţinem seama de verdictele contradictorii ale experţilor occidentali. La fel de nesigură e aderenţa la valorile democratice a armatei, ştiut fiind că militarii turci au preluat în mai multe rânduri puterea prin lovituri de stat. Incât capacitatea Turciei de a juca într-adevăr un rol de model pentru ţările arabe şi restul lumii islamice rămâne destul de îndoielnică.