Demontarea unui mit - Napoleon la Bonn

În chiar seara zilei de 16 decembrie, în care iarna şi-a făcut din nou de cap în ţinutul renan cuprins între Bonn şi Köln, paralizînd aproape complet circulaţia în şi între cele două metropole vecine, foyerul foarte spaţios al clădirii Complexului Federal de Artă şi Expoziţii din Bonn devenise neîncăpător. Sub patronajul cancelarului Angela Merkel şi al preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, expoziţia Napoleon şi Europa -Vis şi Traumă a fost inaugurată oficial în prezenţa ministrului de stat la cancelaria federală pentru cultură şi mass media, Bernd Neumann, precum şi excelenţei sale, ambasadorul Franţei în Germania, Bernard de Monterrand.

Terminator – şi-a intitulat artistul plastic german Jonathan Meese statuia care, prezentînd un Napoleon Bonaparte mutilat, grotesc, oribil, face totuşi recognoscibilă inconfundabila sa siluetă. Alături de alte 400 de exponate, ordonate tematic în 12 segmente, cuprinzînd documente de arhivă, tablouri, caricaturi, instrumente tehnice şi arsenal militar, mobilier, provenite din 17 ţări, statuia este una din piesele cele mai incitante şi emblematice. Mesajul iconoclastei reprezentări a unui împărat care a trecut drept erou al istoriei Franţei şi Europei, comparabil poate doar cu legendarul Carol cel Mare, este cît se poate de limpede. Prea multă vreme au fost trecute sub tăcere petele de umbră ale perioadei bonapartiste, prea multă vreme s-a încercat ştergerea dîrei de sînge şi moarte (circa 3 milioane de vieţi omeneşti secerate, aproape 10 milioane de răniţi) pe care imensa maşinărie militară creată de republicanul devenit împărat, a brăzdat-o pe chipul Europei. Prea multă vreme doar meritele acestui self made imperator au umplut paginile cărţilor de istorie şi au inflamat imaginaţia admiratorilor săi. Din acest motiv, realizatoarea expoziţiei, Benedicte Savoy, istoric de artă, profesor la Universitatea Tehnică din Berlin, a ţinut să sublinieze la conferinţa de presă şi la ceremonia oficială de inaugurare a evenimentului, că ceea ce şi-a propus a fost şi ipostazierea memoriei comune, a amarei moşteniri lăsată Europei de războiul, distrugerile, spaimele, rănile pricinuite în cei 16 ani, cît a durat domnia lui Napoleon.

Că prima expoziţie, în care confruntarea cu mitul Napoleon se face de pe poziţii critice, este organizată tocmai în Germania, ea urmînd abia în 2012 să fie prezentată la Paris la Muzeul Militar, este surprinzătoare şi necesită, prin urmare, cîteva explicaţii. Spre deosebire de Franţa, Germania este mult mai exersată în confruntarea critică cu propriul trecut şi cu întîmplările istoriei, mult mai puţin înclinată să mitologizeze personajele şi faptele decisive.

Ultima expoziţie consacrată lui Napoleon a avut loc în Franţa, în 1969, cu un an înaintea morţii generalului Charles de Gaulle. Evenimentul a glorificat atunci încă odată şi, poate, pentru ultima oară, memoria împăratului în chiar momentul în care Franţa, ca şi restul ţărilor occidentale, era zguduită de mişcările protestatare studenţeşti ale stîngii, din plin alimentate de unele regimuri comuniste din Europa de răsărit.

Apoi, relaţiei dintre Franţa şi Germania - pe cît de complicată de-a lungul istoriei, pe atît de decisivă pentru însăşi coeziunea continentului - actuala expoziţie îi conferă accente cu totul noi, constructive, prin chiar reevaluarea critică de către tînăra generaţie de specialişti, a documentelor şi mărturiilor vremii.

Această perspectivă critică pune în lumină cîteva aspecte ale personalităţii lui Napoleon, ale strategiilor sale comunicative, care-l fac să treacă drept un arhetip al dictatorului modern, un maestru al înscenării, cu un bine regizat simţ al puterii. Ştiind să mobilizeze neostentativ spiritele, prin chiar admiraţia pe care o stîrneau contemporanilor victoriile repurtate pe cîmpul de luptă, în societate, în modernizarea instituţiilor statului şi a infrastructurii, prin meteorica sa ascensiune „meritocrată”, Napoleon trece azi şi drept un întemeietor al cultului modern al personalităţii, un inventator al propagandei, un colecţionar de trofee de artă, opere „furate” (retrocedate însă în bună parte după 1815).

Înainte de a fi fost detestat pentru războaiele cîştigate şi pentru cele pierdute, pentru distrugerile şi suferinţele pricinuite, ciclul „Dezastrele războiului” de Goya fiind expresia plastică supremă a durerii, revoltei şi disperării, Napoleon se bucurase de simpatia unor reputaţi artişti, oameni de ştiinţă, filozofi, capete încoronate.

Ea a amplificat şi strălucirea postumă a „eroului”, fără a diminua aura mitologică pe care Napoleon a ştiut să şi-o întreţină, atît pe cînd se afla la apogeul puterii, cît şi pe patul de suferinţă, în exil. Expoziţia de la Bonn îl coboară pe Napoleon de pe soclu, dezvăluind părţile de întuneric şi umbră ale fiinţei şi faptelor sale, fără a-i diminua însă meritele. În plus, programul complementar expoziţiei – filme, prelegeri, conferinţe, seri literare, ateliere de creaţie, concerte, – oferă publicului şansa de a reface pe cont propriu o incursiune în perioada decisivă a naşterii modernităţii, a conştiinţei naţionale şi a conştiinţei de sine a Europei.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz