1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Leul moldovenesc

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău16 ianuarie 2015

Leul moldovenesc se depreciază în ritm alarmant în ultima perioadă, iar Banca Națională a Moldovei anticipează, într-un comunicat oficial, creșterea tarifelor reglementate de stat. Medicamentele deja s-au scumpit.

https://p.dw.com/p/1ELmz
Imagine: Fotolia/Gewoldi

Vineri, dolarul american a înregistrat un nou record istoric pe piața valutară moldovenească. Acesta a trecut pragul psihologic de 16 lei. În ultima perioadă, leul moldovenesc s-a devalorizat în raport cu dolarul cu peste 20%, iar în raport cu Euro cu peste 25%. Directorul SA „MoldovaGaz”, Alexandr Gusev, a anunțat că va solicita Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică majorarea tarifelor la gaz din cauza devalorizării leului. Furnizorul de electricitate „Gaz Natural Fenosa” a depus o solicitare de majorare a tarifului, iar medicamentele importate (care sunt procurate în valută străină) deja s-au scumpit.

Joi, 15 ianuarie, Banca Națională a Moldovei a intervenit pe piața valutară cu încă 40 de milioane de dolari (pentru a acoperi cererea) după ce, înainte de Revelion, a mai împrumutat băncilor comerciale peste 80 de milioane de dolari.

Premierul este îngrijorat

Premierul Iurie Leancă s-a declarat îngrijorat de deprecierea monedei naționale: „Mă îngrijorează situaţia. Încă nu am primit o explicaţie foarte clară care e motivul deprecierii. Înţeleg situaţia din regiune - ce se întâmplă în Ucraina şi în Rusia cu valutele respective. Dar cel puţin analiza mea şi a consilierilor mei arată că această devalorizare nu ar trebui să aibă intensitatea de la sfârșitul lui 2014 care continuă şi în prima lună din 2015”, a declarat premierul Leancă.

Potrivit președintelui Ligii bancherilor, Dumitru Ursu, tendințele de depreciere a leului sunt periculoase. Aceasta va conduce la creșterea prețurilor la serviciile comunale, ceea ce va afecta agenții economici și populația. El a declarat pentru postul de radio „Europa Liberă” că problema fluctuațiilor valutare este de sorginte internă: „Se vorbeşte de factorii externi, de ceea ce se întâmplă în Federaţia Rusă cu rubla, cu fluctuaţiile dintre dolar şi euro. Într-adevăr, există premise internaţionale care influenţează piaţa valutară din Republica Moldova, pentru că avem şi noi nişte relaţii economice internaţionale, fie de export, fie de import cu Uniunea Europeană, cu Federaţia Rusă. Dar nu trebuie să mizăm numai pe această explicaţie. Grosul problemei este totuși în Republica Moldova, pe piaţa internă”, a menționat Dumitru Ursu.

Ministrul Economiei: „Este un factor sezonier”

Pe de altă parte, ministrul moldovean al Economiei, Andrian Candu, a explicat situația de pe piața valutară din Moldova prin „factorii sezonieri” care au condus la creșterea cererii de valută străină. Este vorba în primul rând de creșterea necesităților de valută a companiilor energetice, care asigură populația cu agent termic. Un alt factor este situația politică (imposibilitatea constituirii unei majorități parlamentare care să voteze noul guvern), dar și „situația în care s-au pomenit principalii parteneri economici ai țării”. Totuși, Adrian Candu a dat asigurări că „leul moldovenesc va reveni la stabilitate în perioada următoare”.

„Cererea de valută, de obicei, în lunile decembrie, ianuarie, februarie e mult mai mare. Se consumă servicii energetice. Centralele termice, „Termocom”-ul au achiziţii mai mari în dolari. Companiile importă mai mult și au nevoie de valută străină. Remitenţele din Federaţia rusă au scăzut (din cauza crizei din Rusia). În general este o incertitudine regională, plus incertitudinea politică de la noi. Toate acestea cresc presiunea asupra monedei naţionale, dar în curând vom fi martorii unei stabilizări a leului moldovenesc”, a spus Andrian Candu. El i-a sfătuit pe moldoveni să-și păstreze banii în diverse valute.

Tiraspolul a impus restricții financiare

La rândul lor, autoritățile separatiste de la Tiraspol au au restricţionat volumul valutei ce poate fi scos din regiune. Potrivit pretinsului comitet vamal de la Tiraspol, începând de vineri, 16 ianuarie, persoanele fizice nu au voie să scoată din regiunea transnistreană valută în numerar sau cecuri cu sume ce depășesc 5000 de dolari, fără permisiunea specială a „băncii centrale transnistrene”. Motivele acestei decizii nu au fost anunțate. Anterior, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat un decret privind perceperea taxelor la hotarul administrativ (cu Republica Moldova și Ucraina) doar în euro sau dolari.

Consecințe practice

Potrivit expertului Victor Ciobanu, ca urmare a devalorizării leului moldovenesc, depozitele în valută națională s-au devalorizat. Cei care adunau bani pentru a procura un apartament sau automobil au constatat că au pierdut, deoarece aceste bunuri se vând în euro sau dolari. Cei care nu strângeau bani pentru că n-aveau de unde (iar aceștia constituie peste 80% din populație) și au venituri în lei au constatat majorarea prețurilor la mai toate produsele, pentru că importăm dublu față de ceea ce exportăm. Prețurile la medicamente au luat-o razna. Conform datelor BNS, acestea au crescut în 2014 cu 5,6%. Scumpirile continuă și în 2015. Dintr-un ordin emis de ministrul Sănătății aflăm că scumpirile au constituit: 51% - pentru 525 de medicamente de origine europeană, 30% - pentru 309 medicamente autohtone și 14% - pentru 149 de medicamente din alte țări.