DESPRE BUNATATEA DE O ZI SI ALTE ASEMENEA ÎNTÎMPLARI

Nu stiu de ce în preajma sarbatorilor mari de peste an oamenii se îndeamna unii pe altii sa fie mai buni. Asa fac oamenii politici si liderii civili cînd apar aproape în marime naturala pe ecranul televizorului, asa îi sfatuiesc parintii pe copii si bunicii pe nepotii lor, asa predica preotii în biserici, în fine, asa scrie la ziar- cu titluri mari de-o schioapa pe prima pagina. "Sa fim mai buni" e un cor national în preajma sarbatorilor Craciunului, Anului Nou si a sarbatorilor de Pasti, la noi si, banuiesc, peste tot în lume.

Nu cred ca, îndeobste, din ipocrizie ne îndemnam unii pe altii sa fim, pentru o zi, cum n-am fost în tot restul anului. La urma urmei pîna si doar îndemnul singur e o dezlegare a sufletului si un semn ca lînga noi mai e cineva. Nu vorbesc aici despre mesajele sefilor de stat, guvern si partide politice- sînt ani buni de cînd nu le mai aud decît ca pe un bîzîit de bondari sau ca pe un disc zgîriat, la fel cum îi auzeam cu totii pe activistii mai mari sau mai mici înainte de 1989 dar nimeni nu îi asculta: televizorul deschis, cu sonorul tare, ne dadea însa iluzia ca ne uitam si noi la televizor.

Nu vorbesc asadar despre omul politic si cu atît mai putin despre omul politic la putere. Atîtea critici a primit anul acesta- si de la noi si din afara tarii- ca i-o fi ajungînd si lui. În compensatie, omul politic la putere, explicit partidul de guvernamînt a primit în dar de Mos Craciun un sondaj de opinie realizat de un sociolog reformat în care partidul guvernator se apropie de 50 de procente în optiunile celor cu drept de vot.

Luînd în seama faptul ca anul viitor va fi anul protectiei sociale cu trimitere directa înspre urnele de vot- între altele si prin anuntata triplare a alocatiei pentru copii- putem spune de pe acum "la anul si la multi ani" pentru partidul aflat la putere. Nu este o urare, ci doar o constatare. Revin la îndemnul nostru pentru o zi, "sa fim mai buni".

Si eu mi-as dori din tot sufletul sa fie asa. Dar nu cred în minunile care dureaza una sau cîteva zile. La urma urmei sîntem ceea ce sîntem si nu ceea ce-am vrea sa fim. Ma preocupa însa de ce simtim nevoia unui astfel de îndemn pentru ceilalti dar si pentru noi doar în preajma sarbatorilor mari, acum în ajunul Anului Nou? Si cred ca tresarirea aceasta a Binelui este una ancestrala, ea vine cumva din nevoia de a nu mai fi singuri asa cum am fost într-o masura mai mica sau mai mare tot restul anului, ocupati si preocupati doar de noi si nevoile noastre, reale sau imaginare. De aceea de sarbatori tragem linie peste complicatele socoteli ale anului si ne întoarcem la radacini, ne reunim în familie, ne cautam rudele si prietenii uitati, credem chiar ca am iertat ce n-am fost în stare sa iertam pîna atunci.

Ne asezam, datorita acestei chemari ancestrale catre noi însine, într-un anume ragaz, binecunoscut noua dar îndeobste uitat- si aceasta cred ca este cu adevarat samînta, sîmburele solidaritatii.

Ne unim, sîntem împreuna fie în fata marilor catastrofe, fie a bucuriilor mari, launtrice. Iar una din marile bucurii cred ca este atunci cînd ne vedem pe noi însine, atunci cînd ne recunoastem. Si putem fi vazuti de ceilalti asa cum sîntem, fara sa ne mai ferim în spatele mastilor zilnice.

Cînd, asa cum spun cei de la tara, "se îngroapa anul", ne îngropam si noi mastile cotidiene si trecem într-un an tocmai de aceea nou. Va urez tuturor sa aveti puterea sa vi-l doriti mai bun.