Despre extinderea Uniunii Europene si deschiderea pietei muncii

Volksgarten, un parc imens si idilic, situat in sudul orasului Köln. O atmosfera linistita, de relaxare, cu o sumedenie de oameni care isi petrec dupa amiaza intinsi pe iarba la soare. Aleile sunt amenajate, toate plantele ingrijite, iar o plimbare are darul de a lua gandul oricui de la ziua grea de munca care tocmai s-a terminat.

Peste o pajiste inmiresmata, se vede o sina de la cale ferata. Curiosul, care se aventureaza pana dupa ea, va fi sau nu dezamagit... Asta depinde de fiecare. Pentru ca la poalele unui abrupt destul de scurt se asterne o asezare omeneasca.

Lagărul din parc numără 40 de locuitori

500. Cand spun acest numar, multi se gandesc probabil la 500 de Euro. Ei bine, nu. Aproximativ 500 de cetateni romani, de etnie roma, traiesc in astfel de asezari la marginea orasului. Cea despre care povestim acum este o fasie de pamant, lata cam de 5 metri, si lunga de vreo 50, care se intinde de-a lungul unui zid de aparare a vechiului oras. In zid sunt amenajate dormitoarele, mai bine spus, se pot vedea niste gauri care servesc drept loc de dormit. Circa 40 de persoane traiesc aici. Mihai este un tanar in varsta de aproximativ 25 de ani.

„Am 4 luni de zile de cand sunt aici in Köln. Am venit cu motivul de a-mi gasi ceva de lucru, fiindca s-a anuntat la noi in Romania ca se da de munca, la televizor bineinteles. Si cu scopul ala am venit si eu aici, sa-mi gasesc ceva de lucru“.

Administratia locala nu a intreprins nimic impotriva lor pana in prezent, desi se fac tot mai auzite vocile care acuza cersetoria din Köln. Atribuita romanilor. Situatia legala nu este tocmai simpla, pentru ca cei 500 sunt cetateni ai Uniunii Europene. Veniti ca turisti, au trecut la granita „doar cu buletinul“ si nu au mai plecat. Legislatia in materie este cuprinsa in mai multe domenii, iar responsabilii locali doresc sa se informeze in detaliu, inainte de a actiona in vreun fel.

Condiţiile de trai

Mihai a venit cu autocarul, impreuna cu mai multi tovarasi. Dar scopul lor de a-si gasi de lucru, nu a fost realizat nici pana astazi. In schimb, el traieste acum in acel lagar improvizat de dupa calea ferata. Conditiile sunt aproape inumane, dar pe Mihai nu-l afecteaza.

„E naspa, dar ce mai conteaza unde stai, intelegi? Nu mai conteaza pentru noi chiar nimica. Noi sa facem bani sa plecam acasa, sau sa ne gasim de munca. Traiul...“.

Apa necesara se ia dintr-o canalizare de la 100 de metri departare de lagar. Ceva de mancare si indispensabila cafea, de la supermarket. Apa minerala de la chiosc. Curent electric nici vorba, caldura nici atat...

„Doua, trei paturi pe noi... Noaptea tragem pe fatau... Dimineata ne trezim, plecam la treaba, la cersit. Daca nu avem de lucru...“.

Cerşetorie organizată?

Impresia generala in randul populatiei si al autoritatilor este aceea de criminalitate organizata. Mai exact, se presupune ca exista cineva in spatele romilor, care i-ar fi adus in Germania la cersit. Purtatorul de cuvant al administratiei locale Köln, Gregor Timmer.

„Noi nu avem dovezi in acest sens. Dar exista observatii ale politiei, care a precizat ca intr-adevar trebuie sa existe o structura in spatele acestei cersetorii. In plus, mai este suspectata si existenta unor carausi, care aduc oamenii aici la Köln, le furnizeaza materiale precum placute cu texte sau chiar si carje. Dar informatiile prezente sunt foarte vagi si la politie, nici ea nu a gasit o metoda de interventie, asadar vom continua sa monitorizam situatia foarte atent“, a declarat Gregor Timmer.

Mihai spune insa ca nu e asa.

„Nu, nu, noi cum ar veni suntem pentru noi. Noi nu avem sefi, noi suntem pe cont propriu, intelegi? Noi n-avem nici un sef. Noi facem pentru noi ce facem, daca ne ajuta Dumnezeu facem ceva, daca nu, si-asa e bine“.

Totusi Mihai a admis ca exista destule cazuri in care unii ar fi fost adusi la cersit in Germania, cazuri pe care le-ar cunoaste personal. Totul se petrece dupa modelul „eu iti platesc drumul, tu imi dai banii inapoi“, iar dupa achitarea datoriei, toate incasarile se impart jumi-juma.

Şi se pare că merită toate chinurile...

Uitandu-ma in jur, si ascultandu-l pe Mihai vorbind, nu am putut sa nu intreb daca toate astea merita?!

„Da. Fiindca la noi in Romania traiul e greu sa traiesti, la noi nu gasesti de munca, doar stii si tu foarte bine, nu trebuie sa-ti mai spun eu. Cand nu e de lucru la noi in Romania si nu ai ce manca, mai ai si un copil, trebuie sa vii undeva sa tragi, sa trimiti si acasa. Adica prea mult noi nu trimitem acasa, 50-60 de Euro la o luna. Dar conteaza foarte mult si banii aia cand trimiti acasa la familie... N-ai de ales...“.

Administraţia locală intenţionează să găsească o soluţie

Administratia locala coopereaza in prezent cu toate institutiile abilitate, si cu alte orase precum Hamburg sau München, care s-au confruntat la randul lor cu astfel de situatii. Cel mai probabil, lagarele improvizate vor fi desfiintate. Ce se va intampla insa cu oamenii de acolo?

„In prezent nu pot face nici o declaratie in acest sens. Este o intrebare la care nu am gasit raspuns, dar analizam toate posibilitatile in materie“, a precizat Gregor Timmer.

Iar Mihai...

„Am o fetita de doi ani, am si sotie, mai am si un fratior de 13 ani... Saracii... Saracie la noi in Romania, mare saracie. Mai bine am ales sa venim in Germania. Cu chiu cu vai am ajuns si aici. Daca nu ne mai poate suporta germanii, atunci plecam in alta tara. Oricum din toanele noastre nu ne poate scoate nimeni“.