Despre limitele protestului

Ministrul de interne a anunțat luni după-amiază că va înăspri și mai mult reacția forțelor de ordine: "Legea se impune a fi respectată - a spus el - şi nu se negociază pentru a fi respectată. Nu putem să lăsăm ca un număr restrâns de oameni să bulverseze activităţile la nivel naţional”.

În replică, președintele PNL Crin Antonescu a anunțat că opoziția va solicita o sesiune parlamentară extraordinară despre demisia guvernului și alegeri anticipate, dar și despre ”modul în care autorităţile responsabile au gestionat aceste evenimente în aceste zile".

Este greu într-adevăr să trasezi granițele protestului îngăduit. Respingând violența fizică și vandalismul, mai rămâne un spațiu larg de posibilități care chiar dacă sunt interzise de lege sunt îndeobște acceptate de opinia publică. A existat mereu un decalaj între ”legal” și ”legitim” și mai ales protestele politice au recurs la această diferență pentru a-și justifica acțiunile.

E adevărat că grupurile radicale tind să elimine toate limitele și să îngăduie violența extremă, dar de cele mai multe ori, disputa se poartă în anumite cadre considerate acceptabile. De exemplu, a ocupa Piața Universității este considerat de bucureșteni un gest legitim chiar dacă el este ilegal.

Legitimitatea aceasta a fost câștigată cu sacrificiul vieții de câția oameni curajoși care au protestat împotriva lui Ceaușescu în seara zilei de 21 decembrie 1989. Iar ulterior legitimitatea a fost consolidată de mitingul din Piața Universității din primăvara anului 1990. Susținătorii regimului Iliescu argumentau insistent că limitarea circulației mașinilor în Piața Universității este un act de neîngăduit, îndreptat împotriva libertății concetățenilor. Istoria a dat dreptate manifestanților.

Astăzi puțini mai au lipsa de tact să conteste legitimitatea acelei manifestații care a contribuit la cristalizarea unui program politic major: libertatea presei, pluralism politic, privatizare, orientare pro-occidentală și aderarea la NATO.

”Golanii”, cum spunea președintele Ion Iliescu sau ”pegra” după expresia de un dispreț nimicitor a președintelui Televiziunii, Răzvan Teodorescu, au fost validați de istorie. E dureros pentru cei în viață să-și amintească cât de grav au fost infirmați.

Așadar să spui astăzi, exact ca generalul Mihai Chițac, (ministrul de Interne în 1990) că este inadmisibil (și nedemocratic!) să blochezi circulația în Piața Universității, sugerează o ignorare totală a istoriei recente. Nici măcar un legalist riguros, nu ar mai putea susține acest lucru dacă ar avea o vagă idee despre ce s-a petrecut în 1989 și 1990.

Totuși guvernele care au urmat au continuat să interzică reeditarea acelor acte asigurându-se că Piața Universității va fi practic inaccesibilă manifestațiilor. Argumentul principal a fost că democrația clamată de ”golanii” anilor 90 a fost atinsă și că din acel moment orice protest ilegal este curată anarhie. În același timp însă în memoria bucureștenilor ocuparea Pieței Universității a continuat să reprezinte expresia cea mai înaltă a protestului politic, care nu caută legitimare decât în ea însăși.

Decalajul dintre ”legal” și ”legitim” a continuat să existe și acest fapt a fost evident în ultimile zile, când protestatarii au ocupat Piața, tocmai pentru a da gestului lor un plus de gravitate. A fost un fapt de expresie, un accent, un ton mai înalt, pe care ministerul de interne l-a citit probabil greșit.

Un politician inteligent ar fi știut însă că există mereu un spațiu negociabil, o zonă nedeterminată în care anumite lucruri pot fi îngăduite tocmai pentru a face dialogul posibil. Adevărata artă a conducerii stă în discernământ.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident