Despre raportul Mental Disability Right International

Autorităţile române au negat realitatea datelor din raport. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Bogdan Panait, a spus că "Datele din raport nu sunt de actualitate, pentru că cei 46 de copii cu handicap despre care vorbeşte organizaţia americană trăiau în acele condiţii în 2004-2005. Situaţia s-a schimbat însă din toamna anului trecut", a mai spus Bogdan Panait în cadrul unei conferinţe de presă.

Dar faptul că multe dintre problemele semnalate au fost între timp rezolvate este confirmat şi de organizaţiile neguvernamentale din România care au preocupari legate de persoanele cu dizabilităţi mentale. Este de remarcat că raportul american citeaza cu insistenţă investigaţiile realizate de Centrul pentru Resurse Juridice, un ONG din reţeaua SON (Soros Open Network) care s-a ocupat în România cel mai mult de această problematică, atît în ce îi priveşte pe copiii cît şi pe adulţii cu dizabilităţi mentale, dar este semnificativ că acest ONG din România a refuzat să cosemneze raportul american tocmai pentru ca acesta a cuprins în ancheta sa multe cazuri vechi datînd din 2004, cum este cazul cel mai strident de la Braila şi care care intre timp au incetat sa fie de actualitate. Raportul american prezintă însă aceste cazuri fără să facă precizări cronologice clare, intr-un tablou static, ca şi cum ele ar fi în continuare cazuri nerezolvate. Totuşi există un paragraf în raportul M.D.R.I, în care se arată ca cele mai stridente cazuri filmate nu mai sînt actuale, dar prezentara generală sugerează de fapt exact contrariul.

Raportul MDRI prezintă şi cazuri pe care nimeni nu le poate nega cu toată îndreptăţirea, dar ele sînt doar o mica parte şi relativ cea mai neînsemnată ca gravitate şi mai ales ca impact emoţional.

Ceea ce a rămas mai puţin cunoscut este relaţia acestui ONG american cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ) din România cu care a colaborat strîns o vreme şi care a dat practic grosul documentaţiei. Potrivit unor informaţii din sînul acestei organiyaţii, CRJ s-a disociat de MDRI din mai multe motiv care ţin de filozofia acestui tip de activiate. Americanii doreau de exemplu să filmeze şi feţele copiilor, ceea ce activiştii de la CRJ au crezut că nu este bine chiar dacă impactul emoţional ar fi oarecum diminuat. Dar mai ales disocierea s-a produs dintr-o înţelegere diferita a eficacităţii acţiunii şi a relaţiei cu reprezentanţii statului. CRJ a optat, într-o anumită măsură, pentru o relaţie amicală cu instituţiile publice renunţînd de pildă să mai publice date despre situaţii care au fost între timp abordate şi rezolvate, americanii au considerat însă că nimic nu poate fi trecut sub tăcere chiar dacă este de domeniul trecutului.

În cercurile restrinse ale ONG-urilor şi unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea se spune însă că Mental Disability Rights International nu ar avea de fapt o filozofie şi că în realitate ar fi făcut o operaţiune de marketing una menită sa-i asigure vizibilitatate pentru viitarea campanie de fund raising.