Determinarea concentraţiei de adrenalină

Adrenalina este un hormon al glandei suprarenale. Secretat intens în situaţii de stress, hormonul aduce organismul în stare de alarmă, determinînd, în funcţie de situaţie, reacţia; de exemplu, agresiunea sau fuga. Totuşi, o concentraţie crescută de adrenalină care este de durată sau care este determinată de o maladie accelerează frecvenţa cardiacă şi creşte tensiunea arterială în aşa măsură, încît corpul nu mai face mult timp faţă acestei solicitări. Tumorile glandei suprarenale, care provoacă o adevărată inundare a organismului cu adrenalină, duc rapid la moartea pacientului. Se înţelege că un diagnostic foarte timpuriu este deosebit de important. Pînă acum au fost folosite în acest scop procedee cromatografice, care cer mult timp şi sunt costisitoare.

Doi chimişti de la Universitatea Marburg, Michael Maue şi Thomas Schrader, au realizat un test mult mai simplu, rapid şi ieftin, de punere în evidenţă a adrenalinei sau a unor substanţe înrudite, de exemplu în probă de urină. Testul este efectuat cu un fotometru. Piesa principală este un receptor artificial, care reacţionează extrem de selectiv cu hormonul de stress, dat fiind că fiecare moleculă a receptorului are trei locuri de legătură cu care captează molecula de adrenalină. Este folosit în acelaşi timp un colorant special, cu o structură asemănătoare cu cea a adrenalinei, putîndu-se lega aşadar şi el la receptor. Dacă este pus colorantul în contact cu moleculele receptorului, cele două substanţe se leagă între ele. Dacă este adăugată apoi proba ce conţine adrenalină, moleculele colorantului sunt înlocuite de cele ale hormonului, acestea avînd însuşirea de a se lega mai bine la receptor. Iar întrucît colorantul eliberat luminează cu o altă lungime de undă decît cel legat, soluţia îşi schimbă culoarea din oranj în bordo. Cu ajutorul unui spectrometru simplu, modificarea de culoare poate fi estimată cantitativ. Testul este atît de selectiv şi sensibil, încît funcţionează chiar şi la probe complexe, cum ar fi urina.

Deocamdată, metoda, pe care autorii o prezintă în revista „Angewandte Chemie”, prezintă o deficienţă: ea dă rezultate numai la concentraţii relativ mari de adrenalină în probă. De aceea, chimiştii din Marburg se străduiesc în prezent să crească sensibilitatea testului, schimbînd design-ul receptorului şi probînd diverşi alţi coloranţi.