1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Deutsche Telekom se extinde

17 martie 2008

Prin preluarea de acţiuni la compania elenă Hellenic Telecom (OTE), concernul german Deutsche Telekom îşi consolidează poziţia pe piaţa din Europa de Sud-est.

https://p.dw.com/p/DQ6Y
Imagine: AP

Contra sumei de 2,5 mld. EUR, Deutsche Telekom a preluat aproximativ 20% din firma grecească de servicii de telefonie. Concernul german intenţionează să mai achiziţioneze pe viitor alte participaţiuni la capitalul OTE de la guvernul elen, cel mai mare acţionar al companiei (28% din acţiuni).

OTE este cea mai puternică firmă din Grecia în domeniul serviciilor de telefonie cu filiale, printre altele, în România, Serbia şi Albania. În ultima parte a anului 2007, firma a înregistrat o creştere de aproape 10%.

Prin achiziţionarea de acţiuni la OTE, concernul german Deutsche Telekom îşi continuă strategia de expansiune prin achiziţii şi preluări. Anul trecut, Deutsche Telekom a cheltuit sume de ordinul miliardelor pentru achiziţii în Statele Unite şi Olanda.