Devine duetul un trio?
22 ianuarie 2004Publicitate
Cu un an în urma, festivitatile celei de a 40-a aniversari a Tratatului de Prietenie Germano-Francez au devenit pentru cele doua tari impulsul initial al unor relatii calitativ noi: sub impresia conflictului privind Irakul, guvernele de la Berlin si Paris s-au apropiat reciproc, mai vizibil decât oricând. Din acea zi, unanimitatea aproape deplina se manifesta însa si în probleme ale politicii Uniunii Europene, fapt privit între timp cu sentimente stranii de alte state ale UE. Se resimte teama ca aceste doua state mari ar putea domina UE, astfel ca tematica valentei voturilor nationale a devenit unul din motivele pentru care în decembrie trecut nu s-au finalizat tratativele vizând Constitutia Uniunii Europene. Acum, duetul poate deveni un trio: ministri de externe german, francez si britanic au convenit ieri la Londra sa procedeze periodic la coordonarea atitudinei lor în probleme ale UE. Pentru mijlocul lui februarie e proiectata la Berlin o conferinta tripartita la vârf, participantii fiind Gerhard Schroeder, Jacques Chirac si Tony Blair. Un trio cu perspective?
Cine luase, acum un an, alianta germano-franceza drept frazeologie festiva ce se va da uitarii în încaierarile cotidiene din UE va fi sesizat în ultimele 12 luni ca a înteles-o gresit: guvernele de la Paris si Berlin practica o cooperare remarcabil de strânsa, si dincolo de conflictul Irakului. În chestiunea Constitutiei UE se exprima identic. Fiindca nici unul din ele nu reuseste sa faca fata datoriilor statului, încearca împreuna sa contracareze sanctiunile dinspre Bruxelles si sa redefineasca prevederile Pactului de Stabilitate pentru moneda Euro. Cu o naturalete care, în ochii celorlaltor state ale UE, nu poate avea decât efectul arogantei. Dupa principiul: noi doi trasam itinerariul Europei iar voi ceilalti sunteti rugati sa consimtiti.
Ca toate acestea se lovesc de rezistenta nu surprinde câtusi de putin. Deja în chestiunea Irakului s-a ivit brusc o ruptura profunda între Germania si Franta pe de o parte, si, pe de alta parte, o duzina de tari mai amicale fata de Statele Unite. Apoi protestul manifestat în tratativele vizând Constitutia UE: mai ales Spania si Polonia nu se vor trase pe sfoara de cele doua state mari. În fond se considera si ele factori cu greutate ai unei Uniuni Europene extinse.
Marea Britanie în fine a fost, în chestiunea Irakului, unul din cei mai hotarâti adversari ai atitudinei negative germano-franceze si premierul Tony Blair a sprijinit din rasputeri planurile de atac ale Statelor Unite. În probleme ale UE, guvernul sau promoveaza în ultimul timp alta strategie: apropierea în locul confruntarii. De pilda în domeniul politicii apararii comune, în care britanicii, germanii si francezii au elaborat un compromis, sau, cu efect de avânt deosebit, succesul comun dobândit de cei trei ministri de externe, prin faptul ca au determinat Iranul sa admita concesii în privinta programului sau nuclear.
Deocamdata, apropierea britanicilor e generata de motive tactice: cooperarea cu duetul germano-francez aduce cu sine aptitudinea de a putea frâna la timp planuri prea temerare, de a evita surprize dezagreabile din spre Berlin si Paris. Dupa conferinta la vârf de la Bruxelles, în care au esuat tratativele vizând Constitutia UE, germanii si francezii au readus brusc pe tapet notiunea "nucleului Europei" - un concept care a declansat alarma atât în Marea Britanie cât si în multe alte state europene. Ori asemenea reflectii se vor putea clasa abia când va înceta cearta pe tema constitutiei si se va fi gasit o formula de compromis. Exista însa si avantaje pragmatice ale alcatuirii blocului celor trei state cu greutate majora. Prin extinderea UE vor lua loc la masa tratativelor atâti parteneri ca va fi greu de întrunit - pe loc - o majoritate în favoarea unor decizii, sau o minoritate de blocaj împotriva lor. "Cu 25 de parteneri devine imposibila discutia serioasa pe teme politice" - îl citeaza pe un diplomat britanic cotidianul economic londonez FINANCIAL TIMES. Noilor membri ai UE, remarca le va parea poate cinica, dar contine un adevar si l-a demonstrat sesiunea la vârf de la Bruxelles.
Probabil ca Germania, Franta si Marea Britanie nu vor deveni un trio cu viitor în UE. Scepticismul traditional al britanicilor fata de Europa nu se va fi schimbat mult în ultimii ani, chiar daca guvernul Blair vadeste, în multe privinte, o atitudine mai prietenoasa fata de Europa decât predecesorii sai. Berlinul si Parisul vor evident sa extinda continu cooperarea în interiorul Europei, nu însa Londra. În chestiunea Constitutiei UE, acest trio are în prezent un tel unic: gasirea grabnica a unui compromis. Dar în alte si numeroase probleme importante - de pilda din politica externa si a securitatii - interesele celor trei state sunt extrem de divergente.
Cine luase, acum un an, alianta germano-franceza drept frazeologie festiva ce se va da uitarii în încaierarile cotidiene din UE va fi sesizat în ultimele 12 luni ca a înteles-o gresit: guvernele de la Paris si Berlin practica o cooperare remarcabil de strânsa, si dincolo de conflictul Irakului. În chestiunea Constitutiei UE se exprima identic. Fiindca nici unul din ele nu reuseste sa faca fata datoriilor statului, încearca împreuna sa contracareze sanctiunile dinspre Bruxelles si sa redefineasca prevederile Pactului de Stabilitate pentru moneda Euro. Cu o naturalete care, în ochii celorlaltor state ale UE, nu poate avea decât efectul arogantei. Dupa principiul: noi doi trasam itinerariul Europei iar voi ceilalti sunteti rugati sa consimtiti.
Ca toate acestea se lovesc de rezistenta nu surprinde câtusi de putin. Deja în chestiunea Irakului s-a ivit brusc o ruptura profunda între Germania si Franta pe de o parte, si, pe de alta parte, o duzina de tari mai amicale fata de Statele Unite. Apoi protestul manifestat în tratativele vizând Constitutia UE: mai ales Spania si Polonia nu se vor trase pe sfoara de cele doua state mari. În fond se considera si ele factori cu greutate ai unei Uniuni Europene extinse.
Marea Britanie în fine a fost, în chestiunea Irakului, unul din cei mai hotarâti adversari ai atitudinei negative germano-franceze si premierul Tony Blair a sprijinit din rasputeri planurile de atac ale Statelor Unite. În probleme ale UE, guvernul sau promoveaza în ultimul timp alta strategie: apropierea în locul confruntarii. De pilda în domeniul politicii apararii comune, în care britanicii, germanii si francezii au elaborat un compromis, sau, cu efect de avânt deosebit, succesul comun dobândit de cei trei ministri de externe, prin faptul ca au determinat Iranul sa admita concesii în privinta programului sau nuclear.
Deocamdata, apropierea britanicilor e generata de motive tactice: cooperarea cu duetul germano-francez aduce cu sine aptitudinea de a putea frâna la timp planuri prea temerare, de a evita surprize dezagreabile din spre Berlin si Paris. Dupa conferinta la vârf de la Bruxelles, în care au esuat tratativele vizând Constitutia UE, germanii si francezii au readus brusc pe tapet notiunea "nucleului Europei" - un concept care a declansat alarma atât în Marea Britanie cât si în multe alte state europene. Ori asemenea reflectii se vor putea clasa abia când va înceta cearta pe tema constitutiei si se va fi gasit o formula de compromis. Exista însa si avantaje pragmatice ale alcatuirii blocului celor trei state cu greutate majora. Prin extinderea UE vor lua loc la masa tratativelor atâti parteneri ca va fi greu de întrunit - pe loc - o majoritate în favoarea unor decizii, sau o minoritate de blocaj împotriva lor. "Cu 25 de parteneri devine imposibila discutia serioasa pe teme politice" - îl citeaza pe un diplomat britanic cotidianul economic londonez FINANCIAL TIMES. Noilor membri ai UE, remarca le va parea poate cinica, dar contine un adevar si l-a demonstrat sesiunea la vârf de la Bruxelles.
Probabil ca Germania, Franta si Marea Britanie nu vor deveni un trio cu viitor în UE. Scepticismul traditional al britanicilor fata de Europa nu se va fi schimbat mult în ultimii ani, chiar daca guvernul Blair vadeste, în multe privinte, o atitudine mai prietenoasa fata de Europa decât predecesorii sai. Berlinul si Parisul vor evident sa extinda continu cooperarea în interiorul Europei, nu însa Londra. În chestiunea Constitutiei UE, acest trio are în prezent un tel unic: gasirea grabnica a unui compromis. Dar în alte si numeroase probleme importante - de pilda din politica externa si a securitatii - interesele celor trei state sunt extrem de divergente.
Publicitate