1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dezacorduri grave în sînul puterii

Horaţiu Pepine21 iunie 2005

Preşedintele Traian Băsescu a surprins ieri pe toată lumea refuzînd să-şi desemneze candidaţi pentru Consiliile de administraţie ale posturilor publice de Radio şi de Televiziune. Într-un comunicat oficial se spune că Presedintele Romaniei aşteaptă adoptarea legii care să depolitizeze în mod real cele două instituţii.

https://p.dw.com/p/B33c
Imagine: DW

Comunicatul preşedintelui nu este decît o surpriză parţială, întrucît în 13 iunie într-un interviu apărut în ziarul Adevărul dezaprobă graba cu care majoritatea parlamentară a demis conducerile celor două instituţii. Preşedintele exprima atunci opinia că ar fi fost mai bine ca vechile consilii să fie lăsate pînă la anul cînd oricum le expirau mandatele şi între timp să fie adoptată o lege nouă, una care să schimbe mecanismele de desemnare a conducerii şi care să conţină mai multe garanţii de depolitizare. „Nu facem, spunea atunci Traian Băsescu, decît să creăm premisele pentru ca în 2008, dacă se va schimba puterea să asistăm, din nou, la abuzuri prin aşezarea consiliilor de administraţie pe criterii clientelare. Aparent, a mai spus Traian Băsescu, s-a găsit forma legală, dar moralmente este un abuz.”

Partidele politice nu au luat în serios opinia Preşedintelui. Parlamentarii implicaţi în procedurile de numire a noilor conduceri la Radio şi TVR şi-au văzut de treabă pe mai departe. Dar a mai apărut un aspect problematic: majoritarii au admis să numească în regim de urgenţă noile consilii de administraţie şi să evite un interimat la insistenţele preşedintelui de Cameră Adrian Năstase, care a ştiut să-şi impună punctul de verere. Deputaţii PSD au exprimat de altfel deschis temerea că un interimat ar fi foarte dezavantajos din punctul lor de vedere. Atîta numai că preşedintele Traian Băsescu chiar preferă un interimat.

Traian Băsescu a transmis de altfel lui Adrian Năstase în calitatea lui de preşedinte al Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care îi comunică faptul că nu îşi va desemna candidaţii, asa cum îi îngăduie legea şi că aşteaptă modificarea legii actuale: “Cîtă vreme, se spune în scrisoare, algoritmul politic va avea un rol în numirea membrilor consiliilor de administraţie ale celor două instituţii publice, nu vom reuşi scoaterea lor de sub influenţa factorului politic”.

A dorit Traian Băsescu de la început acest lucru, sau şi-a schimbat opinia pe parcurs? Este acum mai puţin important. Cert este că Parlamentul şi Guvernul se găsesc într-o situaţie delicată. Ele ar putea să continue procedurile ignorînd opinia preşedintelui, dar asupra acestui act ar plana o anumită lipsă de legitimitate. Unii spun însă că legea l-ar obliga în fapt pe Traian Băsescu să-i desemneze pe candidaţi. Totuşi legea nu spune acest lucru, ci descrie numai mecanismul prin care se fac desemnările şi precizează cine are îndreptăţirea să le facă. Traian Băseascu a descoperit se pare o modalitate suprinzătoare de a-şi exprima voinţa şi libertatea. Dacă Parlamentul şi Guvernul vor ignora obiecţiile preşedintelui, se va căsca o fisură politică foate gravă.