Dezastrul stângii

În Germania ziarele s-au angrenat într-un puternic duel retoric privind utilitatea noilor propuneri conservatoare de creare la Berlin a unui consiliu de securitate pe model american şi de a reducere a poverilor fiscale care-i apasă tot mai rău pe cetăţeni. Evident, comentatorii de stânga resping indignaţi ambele propuneri. Frankfurter Rundschau se arată în plus oripilat de ideea potrivit căreia creştin-democraţii ar cocheta şi cu planul edificării scutului american antirachetă pe care-l resping ruşii vehement.

Ziarul de stânga din Frankfurt consideră că Germaniei i-ar sta un consiliu de securitate naţional precum chelului tichia de mărgăritare. Şi Osnabruecker Zeitung bate în aceiaşi tobă. Ziarul afirmă că războiul irakian ar fi demonstrat că „nici în SUA Consiliul de Securitate” n-ar funcţiona „ireproşabil”.

Neue Ruhr-Zeitung scoate în evidenţă linia de atac a social-democraţiei care poate lesne extrage capital din sentimente antiamericane, acuzându-i pe conservatori de ceea ce stânga afirmă a fi „americanizarea politicii externe germane”. Cotidianul din Essen crede ca atare că propunerile creştin-democrate riscă să nu se poată impune. La fel vede lucrurile Magdeburger Volksstimme. Ziarul respinge scutul antirachetă şi cere autorităţilor de la Berlin să ia distanţă faţă de conflictele dintre occidentali pe de o parte, iranieni şi ruşi pe de alta.

În schimb, Frankfurter Allgemeine Zeitung salută iniţiativa conservatoare, subliniind necesitatea unui creării unui Consiliu de Securitate capabil să facă faţă noilor provocări ivite odată cu lupta contra terorismului islamist – un pericol „care a şters distincţia dintre politica internă şi ceea externă”. Ziarul revendică „mai buna coordonare practică a operaţiunilor serviciilor de securitate” şi deci centralizarea în acest Consiliu a eforturilor necesare organizării lor.

Şi Rheinische Post din Duesseldorf strâmbă din nas la vituperările stângii, reliefînd că vehemenţa criticilor la adresa creştin-democraţilor „se datorează fricii social-democraţilor că majoritatea populaţiei ar putea împărtăşi temerile conservatorilor”.

Temeri similare se manifestă şi în alte ţări vesteuropene. Prea multă vreme ignorate de elita politică de stânga, acestor griji li se datorează în bună măsură victoriile în serie ale conservatorilor, care au debutat în Germania, au continuat în Franţa şi au adus mai nou dreapta la putere în Italia şi la cârma unor metropole precum Roma şi Londra. Le Monde de la Paris semnalează tendinţa, contrazisă doar de Spania, a preluării în forţă de către conservatori a marilor bostănării continentale. Ziarul parizian relevă că „dreapta europeană, eliberată de complexe, are vântul în pupa, întrucât a înţeles să se transforme şi să plaseze în prim plan chestiuni precum securitatea şi prezervarea identităţii”.

Şi ziarele de dincolo de Canalul Mânecii analizează înfrângerea stângii în alegerile comunale din Regatul Unit. Presa britanică e pur şi simplu necruţătoare. La finele săptămânii făceau titluri de-o şchioapă opinii de-a dreptul neiertătoare cu privire la stânga laburistă, marea învinsă a alegerilor locale din Regatul Unit. „Brown se menţine în funcţie, dar puterea îi scapă din mâini”, nota de pildă ziarul de stânga The Observer, un cotidian prin tradiţie amical faţă de laburişti.

In fine, cele franceze fac un bilanţ al unui an petrecut la palatul Elysee de Nicholas Sarkozy, constatând că „francezilor le plac reformiştii, nu însă şi reforma”. In răstimp ziarele germane, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung, nu se arată defel impresionate de aşa-zisul „dialog” al Chinei comuniste cu emisarii liderului spiritual tibetan.