1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dezinteres european, intransigenţă americană

1 iunie 2009

Alegerile europene, tensionarea relaţiilor dintre SUA şi Israel, precum şi obiecţiile aduse Tratatului de la Lisabona în Germania. Iată câteva subiecte abordate de presa germană astăzi, dar şi în weekend.

https://p.dw.com/p/I1Qn
Imagine: picture-alliance/dpa

Ce are de făcut Parlamentul European pentru a-i convinge pe europeni să meargă la vot? În primul rând trebuie să le explice acestora foarte clar care îi sunt competenţele. De ce nu votează europenii? Unul din motive este şi acela că oamenii nu simt că votul lor are suficient de multă forţă. Pe plan naţional, votul alegătorilor poate deseori influenţa chiar şi componenţa viitorului guvern.

În schimb, la alegerile europene, chiar dacă votul oamenilor poate înclina balanţa puterilor politice într-o parte sau alta, el nu are nici o greutate când vine vorba de alegerea preşedintelui Comisiei Europene sau măcar în ceea ce priveşte numirea comisarilor din propriile state.

Aceste păreri apar în cotidianul elveţian "Neue Zürcher Zeitung", într-un amplu articol intitulat "Parlamentul european se luptă cu dezinteresul europenilor". Semnatarul acestuia, Peter Winkler, corespondentul cotidianului sus-numit la Bruxelles, subliniază şi faptul că PE este "departe" de oameni, motiv pentru care nivelul participării la alegerile europene a scăzut constant în cei 30 de ani de când acestea au fost introduse.

Tratatul de la Lisabona, criticat

Tot despre Uniunea Europeană se vorbeşte şi în "Frankfurter Allgemeine Zeitung", care informează că pe 30 iunie, Curtea Constituţională de la Karlsruhe urmează să prezinte un verdict cu privire la Tratatul de la Lisabona. În luna februarie, judecătorii au adresat mai multe întrebări guvernului şi parlamentului german referitoare la exprimarea unui vot favorabil Tratatului de la Lisabona de către Germania. Curtea Constituţională ar putea condiţiona acordul exprimat de Germania pentru Tratat, încercând să-şi menţină funcţia de control, scrie "Frankfurter Allgemeine".

Contestatarii Tratatului de la Lisabona se tem că Germania şi-ar putea pierde statalitatea şi se îndoiesc de faptul că forma actuală de organizare a Uniunii Europene permite ţării, cu actuala sa Constituţie, să existe ca membru fără a trebui să schimbe anumite lucruri. Guvernul german a contrat aceste idei afirmând că UE nu ştirbeşte câtuşi de puţin suveranitatea Republicii Federale Germania.

"Obama întăreşte poziţia lui Abbas"

Schimbăm subiectul şi ajungem la "Süddeutsche Zeitung", din paginile căruia aflăm că preşedintele american Barack Obama solicită să se pună punct fricii în Orientul Apropiat. Acelaşi ziar mai spune că reacţia palestinienilor după întâlnirea liderului de la Casa Albă cu preşedintele palestian Mahmud Abbas a fost una cât se poate de pozitivă. "Süddeutsche Zeitung" citează spusele negociatorului palestinian Saeb Erekat, care a declarat că obligaţiile pe care şi le-a asumat Obama în procesul de pace din Orientul Apropiat reprezintă o "încurajare pentru poporul palestian".

În ultima vreme, administraţia americană a cerut în repetate rânduri Israelului să stopeze construirea de noi colonii în Cisiordania. În pofida obiecţiilor ridicate de partea israeliană, SUA s-au arătat intransigente şi au reiterat solicitarea inclusiv cu ocazia întâlnirii dintre Obama şi Abbas.

De cealaltă parte, guvernul israelian se declară foarte surprins de abordarea administraţiei americane, considerând că Obama face presiuni din ce în ce mai puternice asupra Israelului, în vreme ce-i consolidează poziţia lui Abbas. "Obama i-a cerut lui Abbas să combată propaganda anti-israeliană din şcolile şi moscheele palestiniene şi să continue să îmbunătăţească securitatea în Cisiordania", scrie "Neue Zürcher Zeitung".

Autor: Vlad Drăghicescu

Redactor: Medana Weident