1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

DGB în dificultate

Rolf Wenkel/ Maria Pascu24 mai 2006

Şeful de până acum al Uniunii sindicalor germane (DBG) Michael Sommer a preluat al doilea mandat de conducere de patru ani cu o majoritate a voturilor de 78,4%. La congresul federal de marţi de la Berlin, Sommer a primit mai puţin din totalul voturilor decât se aştepta. Cu toate acestea, el a câştigat scrutinul în faţa contracandidatei sale Ursula Engelen-Kefer

https://p.dw.com/p/B1NU
Michael Sommer pledează pentru o schimbare de direcţie în politca sindicatelor
Michael Sommer pledează pentru o schimbare de direcţie în politca sindicatelorImagine: picture-alliance/dpa

Mare dezamăgire pentru Michael Sommer: numai 78,4% din delegaţi l-au reales în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Uniunii sindicatelor germane (DGB). Comparativ: la ultimul scrutin cu patru ani în urmă, Sommer obţinuse 94% din voturi.

Cu toate acestea Michael Sommer a acceptat postul de şef al DGB, deoarece nu are de ales. Sindicatele germane sunt într-o situaţie dificilă. Baza se îndepărtează vizibil de sindicate.

„Colegi şi colege, trebuie să vorbim la acest congres de o schimbare de direcţie. Şi vă spun că avem nevoie de o schimbare de direcţie tocmai în situaţia pierderii membrilor sindicatelor. Iar aici nu putem înfrumuseţa datele: An de an pierdem sute de mii de membri”, a declarat Sommer.

Datele statistice relevă că sindicatele germane au pierdut în ultimii 15 ani peste 5 milioane de membri. Iar mai puţini membri înseamnă şi mai puţine cotizaţii. În prezent DGB se confruntă cu dificultăţi în finanţarea reprezentanţelor locale. Multe clădiri au fost deja vândute mai mult sau mai puţin forţat.

Mai mult decât atât. Sindicatele nu reuşesc să atragă în rândurile lor tineri şi femei. Un exemplu grăitor este congresul de la Berlin. 84% din cei prezenţi depăşesc 40 de ani iar doar o treime dintre reprezentanţi sunt femei.

Participanţii la congres speră însă că acesta va da semnale încurajatoare în ceea ce priveşte munca de viitor a sindicatelor. Întrebaţi dacă DGB se află într-o poziţie defensivă, cei chestionaţi răspund cu un „nu” foarte clar.

„Nu cred că ne aflăm în defensivă. Cred că ne eflăm din nou pe o linie ascendentă, deoarece ne adresăm grupurilor de angajaţi.”, spune unul din sindicalişti, pentru ca un al doilea interlocutor să afirme:

„În prezent ne aflăm chiar în ofensivă. Eu vin din partea sindicatului IG Metall şi noi tocmai am reuşit să încheiem cu succes o rundă de negocieri salariale.”