1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dialog Naţional fără rezonanţă

11 iulie 2011

Guvernul sirian a lansat un apel la dialog, în acelaşi timp însă continuă represiunea brutală contra demonstranţilor.

https://p.dw.com/p/11sYL
Cu tancuri şi arme de foc contra demonstranţilorImagine: picture-alliance/dpa

Vinerea trecută, în oraşul sirian Hama. Demonstranţii împodobesc cu trandafiri şi ramuri de măslin maşina în care se află ambasadorul SUA în Siria, Robert Ford. Sunt imagini, puţin mişcate, postate de un amator pe internet. E foarte posibil ca prezenţa lui Ford şi a ambasadorului Franţei să fi împiedicat un adevărat masacru.

Există însă şi păreri, potrivit cărora astfel de imagini întăresc spusele autorităţilor siriene. Acestea au suţinut de la bun început că forţele străine ar fi implicate în acţiunile de protest contra regimului de la Damasc.

Realitatea e că mişcarea de protest nu slăbeşte, ci, dimpotrivă, pare a lua o tot mai mare amploare. Iar guvernul recurge, ca şi până acum, la forţă contra demonstranţilor. Sâmbătă, organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch a publicat un raport în baza unor declaraţii făcute de dezertori din armata siriană. Reiese limpede că forţele de securitate siriene ar fi primit ordinul de a deschide focul asupra demonstranţilor neînarmaţi, cu precizarea că aceasta ar fi o măsură firească în lupta contra teroriştilor.

Un alt film video, postat pe internet, arată cum, tot vineri, trupe guvernamentale încearcă să ajungă din urmă un grup de demonstranţi. Foarte clar se vede cum unul dintre militari începe să tragă asupra protestatarilor. Imaginile au fost filmate din balconul unei case din Damasc.

Syrien Demonstration gegen Präsident Bashar Assad in Kfar Nebel NO FLASH
Demonstraţii contra preşedintelui AssadImagine: dapd

Nu dialogului, atâta vreme cât nu se renunţă la forţă

Tocmai din cauza unor astfel de imagini opoziţia se îndoieşte de intenţia reală de dialog naţional a guvernului. Pe pagina de internet Revoluţia siriană 2011 se pune întrebarea "Cum poate fi posibil un dialog dacă se varsă sânge în continuare şi oraşele sunt asediate?"

Iată de ce demonstraţiile de la finele săptămânii s-au desfăşurat sub motto-ul "Nu dialogului!". Lideri ai opoziţiei au anunţat deja cu zile în urmă că nu vor participa la discuţiile începând din 10 iulie. Mai înainte, au semnalat aceştia, ar trebui îndeplinite unele condiţii, între care renunţarea la violenţă contra demonstranţilor.

Autor: Carsten Kühntopp/ Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz