Dictatori calmi şi nervoşi

Tagesspiegel din Berlin relevă că SUA şi China comunistă sunt puteri care au mare nevoie una de altă, iar liderii de la Washington şi Beijing fac, în raporturile mutuale, gesturi de care au nevoie pe plan intern. "SUA tratează China de la egal la egal, fără să-i aplice principiul zăgăzuirii", în speţă conceptul de „containment" care a stat la baza politicii americane faţă de sovietici. "Obama speră ca Beijingul să respecte ceva mai mult drepturile omului, în timp ce chinezii cumpără avioane Boeing şi părţi ale concernului american General Motors".

Luxemburger Wort le cere chinezilor să renunţe totuşi la preţurile de dumping ale mărfurilor cu care au inundat lumea, preţuri obţinute prin manipulări monetare. Iar Corriere della Sera din Milano trece în revistă diversele conflicte din relaţiile bilaterale, fie că e vorba de monedele naţionale, fie de Taiwan, de Corea de Nord, de raporturile sino-nipone şi de Tibet.

E clar că, dacă dictatura chineză n-a reuşit încă să înlocuiască SUA ca principală putere a lumii, Beijingul a făcut paşi importanţi pe acest drum.

Mai puţin calmi sunt noii potentaţi tunisieni. Să-şi fi făcut oare tunisienii revoluţia pentru a propulsa la cârmă echipa care a trecut la putere după fuga din ţară a preşedintelui Ben Ali?, se întreabă, pe bună dreptate, Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ziarul conservator german semnalează retragerea din noul cabinet interimar tunisian a reprezentanţilor opoziţiei şi ai sindicatelor şi scoate în evidenţă necesitatea adoptării unei noi constituţii care să permită edificarea în Tunisia a unei democraţii autentice.

În aceiaşi termeni judecă situaţia Jyllands-Posten. Potrivit cotidianul danez, „Tunisia are nevoie de o nouă constituţie daca vrea să devină o naţiune democratică”.

Dar o fi vrând ea cu adevărat democraţia? „Entuziasmul generat de cele petrecute în Tunisia e de înţeles. Dar nu e deloc sigur că ţara se va îndrepta în cele din urmă în direcţia unei democraţii de tip occidental”, avertizează gazeta din Arhus.

Pentru Tunisia, pentru Magreb şi pentru întreaga lume, chestiunea democraţiei tunisiene nu e însă câtuşi de puţin una academică. E o problemă de viaţă şi de moarte, devreme ce alternativa libertăţii şi statului de drept nu e pur şi simplu o nouă dictatură, ci islamismul.

Democraţie în loc de islamism, titrează Nepszabadsag din Budapesta. Potrivit ziarului de stânga din Ungaria, „prima răscoală populară din lumea arabă care s-a soldat cu un succes a debarcat o putere coruptă. Efectele ei în regiune nu sunt deocamdată calculabile”, dar potentaţii din capitalele învecinate nu se mai pot simţi în siguranţă, e de părere acelaşi cotidian maghiar. Dacă aceste regimuri autoritare nu vor fi urmate „de forme de organizare democratică vor câştiga tot mai mult spaţiu de manevră teroriştii şi islamiştii. În Egipt de pildă, extremiştii nu mai pot fi opriţi să acapareze puterea decât prin recursul la forţă”, mai scrie acelaşi ziar maghiar.

În răstimp, Ungaria demonstrează că reşuta în dictatură riscă să se producă oricând şi în orice democraţie. Indiferent ce poziţie se adoptă cu privire la controversata lege a presei din Ungaria, problematică este în orice caz reacţia la critici a partidului conservator Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, relevă textual Neue Zuercher Zeitung. Citim în continuare:

„E vădit că partidul guvernamental întâmpină mari greutăţi în a accepta părerea altora. În Ungaria s-a lansat o campanie menită să-i denigreze pe artiştii şi intelectualii unguri din străinătate, care şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu evoluţia politică de la Budapesta. Or, vocabularul utilizat în tentativa de a-i depista pe cei vinovaţi pentru criticile formulate la adresa legii presei din Ungaria aminteşte fatal de timpul comunismului”.

În aceste condiţii, ziarul solidarităţii poloneze, Gazeta Wyborcza, solicită guvernului de la Varşovia să-şi salvgardeze credibilitatea propriilor angajamente în favoarea valorilor europene, prin criticarea clară şi fără înconjur a Ungariei.

Or, tocmai aceasta pare să fie marea problemă a vechilor democraţii. Prea puţini lideri apuseni condamnă cu suficientă claritate deraierile antidemocratice nu doar ale dictatorilor, ci şi pe cele ale oamenilor politici din propriile rânduri. Gazeta Wyborcza trimite în context la cele ale liderilor francez şi itanlian Sarkozy şi Berlusconi.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident