Dictatori de neînlocuit

„S-ar putea să pară că moschea roşie din mijlocul Islamabadului e undeva departe, că ar fi vorba de o gîlceavă regională care nu ne-ar privi direct. In ultimă instanţă însă, miza litigiului include posibilitatea ca extremiştii musulmani să pună mîna pe bombe atomice şi să deschidă noi perspective teroriştilor al Quaidei. Iată de ce ne pasă de moschea roşie, ba chiar ne pasă foarte mult de ea, constată azi Westdeutsche Zeitung din Duesseldorf.

Un interes egal manifestă faţă de acest subiect numeroşi analişti occidentsali. Neue Zuercher Zeitung crede că în faţa moscheii ocupate de extremişti islamici, pe care autorităţile au ezitat prea multă vreme să-i confrunte, preşedintele pakistanez „Musharraf plăteşte pentru propriul său joc dublu. Ezitările sale sunt simptomtice pentru atitudinea regimului faţă de islamişti. Armata şi serviciile secrete s-au folosit decenii la rînd de partidele religioase ca instrument de asigurare a propriei puteri”. In timp ce în străinătate Musharaf a adoptat un ton dur faţă de islamişti, acasă i-a cocoloşit, „ceea ce nu putea să nu se răzbune într-o bună zi”, scrie ziarul elveţian.

The Times din Londra relevă că politizarea islamului a provocat nu doar slăbirea armatei şi a serviciilor secrete, ci a întegului sistem politic pakistanez. Pe moment, „Musharraf speră să încheie o înţelegere cu Benazir Bhutto", fosta şefă de guvern care trăieşte în exil. Un acord permiţîndu-i repatrierea ar evita proclamarea legii marţiale şi deci provocarea islamiştilor urmată de confruntare la scară naţională între regim şi islamişti, scrie ziarul londonez.

Der Standard din Viena e mai sceptic. Potrivit cotidianului austriac, islamiştii înarmaţi baricadaţi în moscheea roşie lucrează în fapt pentru perpetuarea la putere a dictaturii personale a lui Musharaff, care, din unghiul occidentului, a trecut multă vreme drept singura soluţie aptă "să-i împiedice pe terorişti să acapareze controlul asupra arsenalului nuclear" al Islamabadului.

Baseler Zeitung observă că „Musharaff se consideră de neînlocuit”, deşi „conflictul de la moschee relevă că s-ar putea să nu fie decît prizonierul evenimentelor”.

Unii ziarişti germani îşi mai exprimă azi scepticismul în legătură cu utilitatea publicării veniturilor suplimentare realizate de parlamentari. „Acest demers nu dă răspuns unicei întrebări interesante, cea privind măsura în care deputaţii votează în conformitate cu propria lor conştiinţă, şi nu cu interesele clienţilor lor”, scrie de pildă Rhein Neckar-Zeitung.

In fine spaţii mari se alocă achiziţionării de către Rusia lui Putin, pe baza unei sume uriaşe, a organizării la Soci a jocurilor olimpice de iarnă din 2014. Nu puţini comentatori se arată revoltaţi. Die Welt din Berlin de pildă e consternat şi scandalizat de hotărîrea Comitetului Olimpic Internaţional de a-i oferi Olimpiada acestui preşedinte tocmai în faza, „în care Putin naţionalizează concernele energetice străine şi face titluri de-o şchioapă cu teste balistice şi invocări ale războiului rece”. Oare cine mai vorbeşte „azi de Cecenia, care ca şi Soci, se află în Caucaz? Pericolul delapidării în stil mare a fondurilor şi distrugerii ecologice a Caucazului e mare, iar angajamentul lui Putin evidenţiază că şeful de la Kremlim îşi vede echipa la putere şi în 2014”, adaugă, alarmat, ziarul berlinez.

„Veni vidi vici”, scrie şi La Repubblica, din Roma, descriind „triumful personal” al lui Putin, căruia i se confirmă astfel „recuperarea de către Rusia, a măreţiei ei de odinioară în domeniul militar, politic, energetic, în G-8, în UE, în faţa Casei Albe şi chiar şi în controversatele relaţii cu foştii ei sateliţi precum Estonia, Ucraina, Geoorgia sau Polonia”. Mesajul Comitetului olimpic este clar. „Cu un Soci în care nu există arene şi terenuri de sport, viitorul olimpic nu aparţine romantismului montan, ci dolarilor, notează Leipziger Volkszeitung, potrivit căruia Comitetul Olimpic s-a vîndut banului şi globalizării, încă înainte de a se inventa cuvîntul”.