Dilema elitelor

În Germania se află în plină dezbatere la televiziune, în paginile ziarelor şi chiar în discuţiile de cafenea problema elitelor, a universităţilor apte să furnizeze specialişti de vîrf în toate domeniile activităţii umane. Această temă, lansată în dezbatere de însuşi cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder, într-un moment în care universităţile germane traversează o gravă criză nu numai de natură bugetară, pare a deţine un nebănuit potenţial exploziv. Din raţiuni istorice, problema elitelor în Germania s-a articulat în termeni diferiţi de cei la care au recurs statele vecine atunci cînd în discuţie a fost adus delicatul subiect. Fiind însă vorba de elitele ştiinţifice, academice, universitare - confuziile semantice şi ideologice ar fi trebuit să se risipească. Or ele sunt generate, în cazul de faţă, de faptul că tocmai social-democraţii sunt cei care invocă vehement necesitatea creerii universităţilor particulare, ca şi cum nu tot ei ar fi fost cei care au cultivat - ori de cîte ori au deţinut puterea politică în Republica Federal - un cu totul alt tip de tradiţie a elitelor , specifică ideologiilor de stînga: şi anume o elită a cadrelor, ridicate din popor, menite să militeze pentru dreptate şi egalitate socială. Inutil de menţionat că, sub influenţa aceleiaşi ideologii, în învăţămîntul mediu şi liceal din Germania, mai ales în landurile guvernate de social-democraţi, nivelul de pregătire a scăzut considerabil, iar universităţile au început să fie frecventate în masă, chiar dacă numărul absolvenţilor a rămas relativ constant. Dînd prioritate cantităţii în detrimentul calităţii - învăţămîntul german s-a îndepărtat pînă şi de idealurile promovate cu mult spirit critic de Humboldt şi Max Weber, vizînd - în linii mari - aducerea ştiinţei la îndemîna tuturor. Inclusiv a politicienilor. Deloc întîmplător, în Statele Unite, consilierii ministeriali sau prezidenţiali sunt nu numai absolvenţii unor unveristăţi de elită ci sunt profesori universitari.
Condoleeza Rice se va reîntoarce, după încheierea mandatului ei, la catedră, la universitatea Standsford. Fostul ministur de finanţe al ex- preşedintelui Bill Clinton a fost şi a redevenit după încheierea mandautlui, profesor la Harvard. Exemplele pot continua. Faptul că tocmai social-democraţii germani invocă exact modelul american al universităţilor de elită pare cel puţin surprinzător şi din perspectiva obiceiului clasei politice autohtone, indiferent de culoarea ideologică, de a-i privi cu condescendenţă pe membrii corpului academic. Wolf Lepenies directorul reputatului Wissenschaftscolleg, o instituţie de elită, printre ai cărei bursieri la Berlin se numără şi nu puţini români, enunţa, într-un articol recent publicat în presa germană, cele trei criterii fundamentale pe care ar trebui să le respecte învăţămîntul superior din Republica Federală pentru a redeveni ceea ce a fost odată, nu foarte demult. Şi anume, transferul de cadre din economie ştiinţă şi învăţămînt în politică şi invers, internaţionalizarea universităţilor şi recunoaşterea valorii practice a cunoştinţelor acumulate la aşa zisele discipline pure. Disciplinele ştiinţelor pure. învăţămîntului teoretic . Crearea unor universităţi de elită în Germania de azi pe mîine nu va rezolva carenţa de specialişti de vîrf de care suferă Republica Federală. Universităţile trebuie reformate fundamental şi pentru aceasta oamenii politici trebuie să acorde învăţămîntului şi cercetării ştiinţifice o maximnă prioritate. Aşa cum o rîndunică nu aduce primăvara, nici două trei universităţi de elită nu vor scoate de azi pe mîine învăţămîntul german din mizerie.