Dilema Justiţiei de la Bucureşti

Întrebarea a fost suscitată de înlocuirea lui Daniel Morar de la şefia DNA. Faptul că un procuror cu rezultate remarcabile poate fi înlocuit cu altcineva cu o carieră cu totul neconcludentă arată că, adesea, un ministru nu se ridică la înălţimea misiunii sale. Iar dacă lucrurile stau aşa, nu înseamnă că ar fi mai bine ca numirile acestea sensibile să fie făcute de Consiliul Superior al Magistraturii?

Dar în componenţa sa actuală CSM s-a dovedit un organism placid şi lipsit complet de orice preocupare etică. De altfel mai mulţi dintre actualii sau foştii membri ai CSM au fost la rîndul lor ţinta unor grave acuzaţii legate fie de colaborarea lor cu Securitatea, fie de presupuse acte de coruptie. Se mai ştie însă că CSM este dominat astăzi de clienţii politici ai grupului Năstase-Stănoiu şi aşadar că sînt slabe şanse ca de aici să plece o propunere justiţiară.

În fine CSM nu se schimbă peste noapte la fel cum se schimbă un ministru, întrucît mandatele sînt lungi, iar organismul de tip colegial se reînnoieşte treptat. Aşadar un CSM, care se nimereşte să fie prea legat de trecutul comunist şi de epoca tranziţiei corupte, are o viaţă mai lungă decit un ministru rău intenţionat.

Dezbaterea a fost relansată recent de majoritatea guvernamentală. A existat iniţial o tentativă de modificare a legii din partea PC(deputatul Sergiu Andon) după care a urmat o alta, identică, a UDMR (senatorul Frunda György), care propunea să se atribuie CSM puterea de a numi şi revoca procurorii. Atît Sergiu Andon cît şi Frunda Gyorgy urmăreau să demonteze aparatul judiciar pus în funcţiune de fostul ministru Monica Macovei şi care începuse să ameninţe tot mai multe interese.

Dar dacă legea nu a fost adoptată, în ciuda faptului că a existat mereu o majoritate, acest lucru s-a datorat circumspecţiei Comisiei Europene care a cerut “stabilitate legislativă cît priveşte numirea şi revocarea procurorilor”.

De data aceasta majoritatea politică din Parlamentul de la Bucureşti, profitînd de faptul că nu a fost iniţiată clauza de salvgardare, a reluat subiectul cu mai multă îndrăzneală. În România se ştie însă prea bine că schimbarea legii înseamnă să pui lupul paznic la stînă. Lumea e nemulţumită de schimbarea lui Daniel Morar, dar este temătoare şi de ce s-ar întîmpla dacă s-ar lăsa totul în sema unui organism ca CSM, care nu poate fi controlat de opinia publică. Problema pare să fie insolubilă. Dacă nu există o soluţie instituţională perfectă, atunci speranţele se îndreaptă tot mai mult către alegeri.