Dilema liberalilor

Situaţia coaliţiei continuă să fie critică. Primul ministru Victor Ponta a declarat luni că relaţiile din coaliţie ar trebui să cunoască ”un nou început". În linii mari, faptul că liberalii au ezitat să-l excludă pe senatorul Roşca Stănescu a fost perceput ca un semn de nehotărâre, dacă nu cumva ca o formă de duplicitate. Primul ministru a explicat foarte transparent care sunt temerile sale: „Niciodată nu am spus ce trebuie să facă PNL cu Roşca Stănescu. Dacă îl exclud azi şi mâine alt liberal face acelaşi lucru, la ce le-a folosit? La nimic. Pe noi ne interesează o anumită atitudine cu care n-am fost de acord: miniştrii sunt la guvernare şi unii parlamentari în opoziţie. Nu se poate!”.

Pe de altă parte, premierul a admis că excluderea lui Sorin Roşca Stănescu ar fi o soluţie adecvată, una care ar tăia altora apetitul de critică.

În acest moment, ezitarea PNL de a da curs solicitării PSD nu face decât să sporească tensiunea inutil. Teoretic, se poate imagina scenariul ieşirii PNL din coaliţie, dar el nu face decât să compromită o guvernare abia iniţiată şi să arunce din nou România în instabilitatea primejdioasă de acum un an. Ruperea alianţei guvernamentale nu ar avea efecte benefice previzibile, ci numai neajunsuri. Este posibil ca unii adversari politici care au profeţit ruperea USL de foarte multe ori, să se bucure, dar acest lucru nu ar folosi cu adevărat nimănui.

Dacă ar exista cel puţin o alternativă politică bine conturată la guvernarea actuală, am putea privi cu mai multă linişte la aceste frământări, dar opoziţia este atomizată, aşa încât o altă majoritate nu ar putea fi formată decât în jurul PSD. S-ar putea alcătui, la rigoare, o majoritate, PSD-UDMR-PPDD, aşa cum glumise Victor Ponta la Congresul social democraţilor, dar ar fi o soluţie instabilă. O nouă improvizaţie de tipul acelora care au susţinut guvernele Boc.

E adevărat că există astăzi cercuri politice care ar prefera o variantă instabilă, căci un guvern mai slab ar fi mai receptiv la anumite sugestii şi o serie de probleme care par astăzi inabordabile ar fi mai uşor de discutat. Există un paradox al guvernării care arată că uneori, fragilitatea politică este fertilă şi mai receptivă la anumite idei noi, dar în situaţia de acum a României, asemenea experienţe par mai curând riscante.

Nu există cu adevărat un temei politic robust pe baza căruia să se reformuleze majoritatea, asta dacă nu cumva au avut loc dezbateri secrete care au pregătit o alternativă.

În orice caz, primul ministru a negat categoric că ar exista vreo variantă de rezervă: ”Noi nu am construit planuri de rezervă pentru că ne-am bazat şi ne bazăm şi astăzi pe ideea că, împreună cu PNL, cu PC, cu UNPR, vom guverna până în 2016”.

Primul ministru a părut suficient de hotărât încât să dea impresia că din acest moment decizia întreagă aparţine liberalilor. Ei nu au aparent motive serioase să compromită alianţa, dar se simt ameninţaţi din toate direcţiile şi nu par capabili să asimileze noile raporturi instituite între preşedinte şi premier.

Situaţia PNL este cu adevărat dificilă din cauză că ei suferă de un deficit de informaţie. Toate declaraţiile şi comentariile lor sugerează că nu au cu adevărat la dispoziţie o imagine cuprinzătoare a realităţii din jur şi din pricina asta se tem. Se tem că relaţiile dintre PSD şi preşedinte ar putea evolua în detrimentul lor şi că anumite cercuri politice externe ar încuraja cu totdinadinsul o asemenea evoluţie. Dar se vede cu ochiul liber că ezitarea liberalilor este ilogică: dacă ar exista un complot şi o adversitate concertată, atunci ieşirea de la guvernare le-ar fi fatală. Abia din acel moment ar fi marginalizaţi.