Dilema TVR: post public sau comercial?

S-a creat rapid un lobby puternic în favoarea taxei radio-tv, animat, firește, de diriguitorii acestor instituții și de clienții lor din diferite domenii, fie că vorbim de diferite ONG-uri militante care au interesul vital să dobândească vizibilitate gratuită, fie de intelectuali din mediul academic care mizează pe succesul mediatic. Acțiunea lor se concentrează în aceste zile asupra președintelui Klaus Iohannis, în speranța că acesta nu va promulga legea retrimițând-o la Parlament. De altfel, după prima discuție pe care directorii Radioului și Televiziunii publice au avut-o cu Președintele, acesta a făcut o declarație moderată, dar mai curând favorabilă solicitanților, invitând societatea la o reflecție mai adâncită asupra acestui subiect.

Am spune că președintele Iohannis a fost câștigat de partea celor care doresc păstrarea taxei, dar nu este suficient, căci Parlamentul ar putea revota textul legii exact în aceeași formă. Prin urmare, dezbaterea rămâne deschisă.

Principalul argument al celor două instituții este că taxa radio-tv ar face o legătură directă cu publicul, asigurându-le, totodată, independența politică. Din păcate este o minciună, desigur, una bine intenționată. Cele două instituții nu au fost nicicând autonome în decizia lor editorială, depinzând copios de politica imediată sau cel mult căutând să profite de divergențele dintre forțele politice aflate la guvernare. Televiziunea, cel puțin, cu excepția unor perioade scurte de timp în care a manifestat mai multă voință de independență editorială, a fost de prea multe ori un instrument de propagandă politică exercitată cu metodă și cu bună știință.

Nu suntem deloc  insensibili la perspectiva tristă ca unii redactori să-și piardă slujbele în urma reducerilor bugetare, dar lucrurile nu se vor rezolva prin întreținerea acestei mistificări. Cu taxe sau fără taxe, postul public va depinde de partidul dominant și tot ceea ce poate spera să facă este să mențină o ambianță de civilitate și un anumit echilibru de ton. Ar trebui să se spună deschis că adevărata temere nu se referă la autonomia editorială, ci pur și simplu la scăderea bugetelor.

Înțelegem însă că e greu pentru diriguitorii acestor instituții să admită că nu sunt independenți politic, căci își pierd autoritatea morală de a mai cere taxe. Problema datează de două decenii: de ce să plătești taxe pentru un program care face reclamă adversarilor tăi politici? Dacă TVR (Radioul stă mult mai bine) ar fi dat impresia că oferă, dincolo de programele de știri și de cele politice, un serviciu unic și indispensabil, partizanatul ar fi fost poate iertat. Dar tocmai asta este marea problemă pe care toată lumea o evită: TVR nu a reușit să-și definească misiunea de post public într-un mod convingător. Ba mai mult, a intrat în competiție cu televiziunile comerciale, renunțând la canalul său cultural și la emisiunile mai sofisticate și cu audiențe mici. Am mai arătat că atâta timp cât se comportă ca o televiziune comercială alergând după rating și contracte de publicitate, TVR nu poate pretinde o taxă obligatorie: este incorect atât față de public cât și față de televiziunile private.

Problema cea mai importantă nu este protejarea independenței editoriale (o simplă iluzie și un subterfugiu pentru a pretinde subvenții nemeritate), ci definirea misiunii publice a acestor posturi. Dacă radioul are o orchestră și o sală de concerte, editează discuri din arhivă și are canale cu misiune culturală bine definită, TVR rămâne datoare. Dacă a avut un canal cultural, l-a închis și dacă a găzduit emisiuni mai rafinate, le-a eliminat din lipsă de rating. În plus tot ce face are o explicită ”orientare de piață”, ceea ne demonstrează că nici nu își dorește să intre, cu adevărat, în rolul unui post public.

Așa cum am mai arătat, președintele Klaus Iohannis pare mai curând favorabil conservării taxei radio-tv, dar fără să pună condiția consolidării funcției publice și fără să facă distincția între SRR și TVR, două instituții care ar trebui discutate separat. În aceste împrejurări, ne temem că dezbaterile publice se vor reduce la simple strategii de influență, care nu vor putea produce nicio schimbare de substanță.

Horațiu Pepine, DW-Bucureşti