1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dileme reale, soluţii false ...

Rodica Binder15 iunie 2005

In ultima sa carte, intitulată „În interstiţiile capitalismului”, filozoful german Peter Sloterdeijk releva importanţa vitală a potenţialului inovativ al unei societăţi sau economii în competiţia globalizării. Germania din nefericire, pînă nu demult un campion în domeniul invenţiilor şi patentelor, pare a fi pe punctul de a pierde cursa – din cauza unor reglementări birocratice şi anacronice impuse din aşa zise raţiuni etice, unor domenii de cercetare cum ar fi în primul rînd ingineria genetică şi cercetările în sectorul celulelor embrionare.

https://p.dw.com/p/B14s
Imagine simbolică a unor proiecte europene de cercetare
Imagine simbolică a unor proiecte europene de cercetare

Cancelarul Schröder s-a decis să anuleze unele restricţii pentru a reimpulsiona cercetările şi tehnologiile de vîrf în genetică ; tema deţine, cum era de aşteptat, şi o componentă politică şi nu în ultimă instanţă, electorală. Ziarele o comentează azi pe larg fără a scăpa din vedere criza din sînul Uniunii Europene dar nici un alt subiect - aparent frivol - nelipsit însă nici acesta de serioase conotaţii morale, juridice şi politice: achitarea starului pop Michael Jackson .

Ne este oare îngăduit să facem tot ceea ce ne stă în putinţă? se întreabă azi SÜDDEUTSCHE ZEITUNG aceasta fiind şi chestiunea la care Schröder aşteaptă răspuns readucînd în discuţie liberalizarea cercetărilor genetice . Or, răspunsul există deja şi el este formulat în Constituţia republicii federale , opinează acelaşi ziar citînd ideea: protejarea demnităţii umane şi a vieţii se ridică deaupra tuturor legilor.

Ideea, morală şi juridică în acelaşi timp, nu poate soluţiona dilema dacă celulele embrionare sunt sau nu forme de existenţă umană.FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG consideră că eroarea pe care Schröder o comite este de a crede că trebuie mereu să ia noi hotărîri.Or, în chestiunile fundamentale cum sunt pedeaspa capitală sau protejarea embrionilor, hotărîrile au fost demult luate .Pe lîngă aceasta, ziarul citat se îndoieşte de succesul real al cercetării fundamentale pe celule embrionare şi scrie: succesele recente ale cercetătorilor coreeni nu constituie încă dovada incontestabilă a faptului că uciderea a tot mai mulţi embrioni se va solda în cele din urmă cu vindecarea unor bolnavi de maladia Alzheimer , de cancer sau alte boli grave.

KÖLNISCHE RUNDSCHAU îşi exprimă stupoarea provocată nu atît de problematica adusă în discuţie cît de atitudinea impasibilă a cancelarului, de austeritatea intelectuală cu care bifează chestiuni etice şi juridice a căror gravitate transgresează limitele imaginaţiei şi acţiunilor umane. Dimpotrivă MITTELBAYERISCHER ZEITUNG salută decizia cancelarului de a debloca restricţiile juridice impuse cercetării fundamentale în domeniul geneticii şi celulelor embrionare, acestea slujind celui mai înalt impuls etic: iubirii aproapelui, ajutorului dat celor loviţi de soartă...Din acest motiv, consternarea cu care unii lideri ai partidelor unionale au întîmpinat iniţiativa cancelarului nu este deloc motivată - scrie BADISCHE TAGBLATT aşteptînd să vadă cum va arăta politica pe care partidele unionale şi partenerii lor de coaliţie o vor promova în domeniul cercetării fundamentale după anul 2006...

Dar pînă atunci, să vedem cum poate fi soluţionată criza europeană.TAGESSPIEGEL din Berlin scrutează cauzele crizei şi ajunge la concluzia că subsumarea idealurilor europene comune intereselor strict naţionale constituie principala frînă a integrării, criza nefiind nicidecum provocată de ignoranţa cetăţenilor , de incapacitatea lor de a înţelege intenţiile guvernanţilor ci mai degrabă de neputinţa acestora de a trage învăţămintele de rigoare din respingerea modelului pe care ei îl propun Uniunii.

Ziarul LE MONDE întrevede o primejdie şi mai acută: dizolvarea legăturilor ce ţin încă unit tandemul franco - german mai ales dacă partidele unionale vor cîştiga alegerile şi politica Berlinului se va reorienta spre Washington şi spre statele mici ale Europei, despărţindu-se de un partener a cărui glorie păleşte cu fiecare nouă zi...

Poate celebritatea asigura cîştigarea unui proces? Se pare că da – deşi în procesul intentat starului Michael Jackson,acesta fiind achitat în cele din urmă - aproape toţi sunt perdanţi scrie SALZBURGER NACHRICHTEN .Singurul învingător este avocatul apărării a cărui tactică – atacul este cea mai bună formă de apărare - a dat roade.Totuşi notează SÜDKURIER din Konstanz –Jackson este liber dar rămîne stigmatizat .Show-ul lui a luat sfîrşit ; ultima priză de droguri care l-a ajutat să reziste pînă acum – faptul de a fi mereu în centrul atenţiei opiniei publice – a fost atît de masivă, încît cu greu se va mai putea reface. Iar de la Madrid EL MUNDO scrie epilogul story-ului Jackson: discurile sale nu se mai vînd, fanii nu-l mai adoră.Michael Jackson este acum aidoma unei jucării stricate ...