Din nou, alături

Washingtonul a primit-o cu braţele deschise pe prima femeie cancelar a Germaniei care a ştiut să profite de acest avans . A făcut-o direct şi în acelaşi timp cu suficientă precauţie, pornind de la premiza că între vechi şi buni prieteni lucrurile neplăcute pot fi discutate iar crizele pot fi depăşite. In dialogul cu George Bush junior , Angela Merkel a reaşezat relaţiile bilaterale şi, prin extensie, cele transatlantice pe vechiul lor fundament , cel al comunităţii de interese şi nu al concurenţei. In consecinţă, poziţii care pînă deunăzi puteau trece drept incomode , discutabile din perspectiva Washingtonului, au cîştigat prin discursul Angelei Merkel valoarea unor adevăruri la auzul cărora George Bush părea a fi subscris demult , de unde şi impresia că doamna cancelar ar fi bătut la uşi deschise.Lidera germană a subliniat rolul Alianţei Nord Atlantice ca principal for al tuturor dezbaterilor strategice favorizînd prin aceasta percepţia dincolo de Ocean a Europei ca partener de nădejde.Conflictele Internaţionale îşi au şi ele în viziunea Angelei Merkel , un for specific de dezbatere şi soluţionare: Organziaţia Naţiunilor Unite, acesteia nerevenindu-i însă monopolul absolut în stingerea unor focare regionale sau globale de violenţă.

Coeziunea internă a occidentului îi permite Alianţei NATO ca în situaţii extrem de critice să adopte decizii înafara Organizaţiei Naţiunilor Unite, un precedent existînd deja în 1999, în criza şi intervenţia din Balcani. Si fiindcă lupta împotriva terorismului islamic pare a fi mai complicată decît era confruntarea est - vest în Perioada Războiului Rece, nu e deloc surprinzătoare apariţia unor puncte de vedere diferite în dialogul transatlantic în jurul acestui conflict global. Evident, Angela Merkel şi-a respectat promisiunea făcută acasă şi a abordat în discuţiile cu preşedintele american chestiunea drepturilor omului criticînd situaţia de la Guantanamo de iure şi de facto.Chiar dacă Seful Casei Albe şi-a menţinut public cunoscuta poziţie faţă de acest subiect „delicat” , Washingtonul va reflecta probabil în alţi termeni asupra acestui capitol după vizita Angelei Merkel .O vizită care a nuanţat şi chiar a modificat sensibil în sens pozitiv ecuaţia relaţiilor transatlantice .

Deşi Angela Merkel nu riscă cîtuşi de puţin să devină mîna lungă a Washingtonului în Europa, vizita ei marchează o relaxare a prea strînsei şi uneori stînjenitoarei legături între Berlin şi Paris. Angela Merkel promite cel puţin acum să devină mediatorul cel mai onest între Europa şi Washington – cum şi- a dorit şi Tony Blair fără să fi reuşit.Cancelara germană i-a vorbit gazdei de la Casa Albă despre o Europă pentru care din Bretania şi pînă la Bug a început o eră nouă.

O eră în care Berlinului îi revine un rol central în Europa de Est şi în Orientul Apropiat, din perspectiva Americii.Rol pe care Berlinul şi-l va asuma în continuare , de pe scena europeană. Pe scurt, Angela Merkel pare a fi reuşit să sudeze fisura creată de predecesorul ei Schröder în relaţiile transatlantice. După absolvirea cu succes a vizitei în Statele Unite, pe Angela Merkel o aşteaptă un dialog care se anunţă ceva mai dificil decît cel purtat la Washington - cel de la Moscova, cu Vladimir Putin.