1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Din nou prognoze optimiste pentru economia germană

Monika Lohmüller / Ovidiu Suciu19 aprilie 2007

Creştere economică de 2,4% în 2007 şi 2008 – aceasta este prognoza optimistă a principalelor institute economice germane.

https://p.dw.com/p/B1u3
Experţi optimişti
Experţi optimiştiImagine: dpa

În decembrie 2003, ministrul de atunci al economiei, social-democratul Wolfgang Clement, era şi el foarte optimist. El prevedea că următorii doi ani vor aduce importante creşteri economice, iar 2005 urma să fie cel mai bun an al economiei germane, după foarte mult timp. Nu a fost însă aşa.

Abia din 2006 economia a început să ia avânt, o dată cu revitalizarea pieţei muncii. La fel ca fostul ministru, experţii economici ratează şi ei, din când în când, prognozele. Pentru economiile naţionale există întotdeauna pericole necunoscute, cum ar fi catastofele cu consecinţe la nivel mondial.

Atentatele teroriste din Statele Unite, de la 11 septembrie 2001, au fost o catastrofă, atât pentru oameni, cât şi pentru economia mondială. O catastrofă neprevăzută, ale cărei consecinţe nu aveau cum să fie intuite nici măcar de cei mai buni economişti ai lumii. În decursul unui an se dau publicităţii numeroase prognoze. În Germania, prognozele vin de la ministerul economiei, de la bănci, de la institutele de cercetare economică, care furnizează în permanenţă guvernului expertize despre evoluţia economică.

Chiar aceste organisme, care stau tot timpul cu nasul în cifre şi date, au greşit prognozele în anii trecuţi. De exemplu, în urmă cu 6 ani nici un economist nu prevedea că preţul petrolului se va apropia măcar de nivelul de acum. Potrivit lui Steffen Osterloh, de la Centrul European pentru Cercetare Economică, grupurile de expertiză au o problemă – nu se reunesc în mod regulat, iar experţii nu pot să reacţioneze, din această cauză, la evenimentele neprevăzute care afectează economia:

”Problema nu este că o prognoză se dă prea repede, ci că trebuie să fim mereu pregătiţi să ne schimbăm părerea, atunci când cadrul general se modifică. Cei care fac prognoze trebuie deci să fie şi ei gata să-şi schimbe prognozele, în direcţia arătată de noile evoluţii. Acest lucru îl fac de exemplu băncile, care îşi revizuiesc sistematic prognozele, lunar, ceea ce le permite să reacţioneze mai rapid la schimbări decât grupurile de expertiză.”

De altfel, puternicul avânt economic care a început anul trecut, cu consecinţe benefice şi pe piaţa muncii, a fost subapreciat de majoritatea experţilor. Steffen Osterloh:

”Un motiv este nesiguranţa generată de programul de guvernare al marii coaliţii, în special efectele majorării TVA-ului, care au fost greu de cuantificat. Cauza principală este însă teama experţilor de propriile prognoze, după ce, în anii trecuţi, s-a dovedit că optimismul prea mare a dus la prognoze ratate. De aici, subaprecierea momentului 2006."

Până şi optimiştii au fost surpinşi de creşterea economică de 2,7% a Germaniei în 2006, cea mai consistentă din anul 2000. Experţii au subapreciat dinamica exporturilor, investiţiile puternice, impulsul dat de găzduirea campionatului mondial de fotbal şi evoluţia consumului privat, înainte de momentul majorării TVA-ului, la 1 ianuarie 2007. Steffen Osterloh a arătat într-un studiu că, pentru următoarele 13-14 luni, cei mai mulţi economişti pregătiseră prognoze proaste.

Acum însă, majoritatea experţilor se situează în tabăra optimiştilor. Iarna blândă a contribuit la menţinerea conjuncturii economice favorabile, spun ei. Mai mult, economia germană nu va fi afectată atât de puternic pe cât se aştepta de majorarea taxei pe valoarea adăugată, efectele acesteia au fost supraevaluate. Guvernul german se aştepta la o creştere economică de 1,7% pe 2007, dar o va revizui pozitiv, după ce a făcut-o deja o dată: iniţial, executivul vorbea doar de un avânt de 1,4 procente.