1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Diplomaţia occidentală şi Orientul Mijlociu

23 mai 2010

Liderii occidentali şi-au reluat eforturile de relansare a negocierilor de pace în Orientul Mijlociu. Luni îşi începe turneul în regiune cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

https://p.dw.com/p/NVHw
Emisarul special american pentru Orientul Apropiat, George MitchellImagine: AP

Atât pentru SUA cât şi pentru Germania, re-demararea negocierilor israeliano-palestiniene constituie o prioritate de politică externă. Berlinul are ample interese de ordin economic în regiune. Iar pentru Casa Albă, perpetuarea actualului blocaj israeliano-palestinian nu reprezintă o opţiune viabilă, între altele, pentru că ar periclita realegerea în funcţie a preşedintelui Obama.

Dar una sunt interesele diplomaţiilor occidentale şi cu totul alta realitatea de pe teren, unde conflictul politic şi propagandistic dintre diversele tabere continuă să fie în toi.

Neadecvări interne

În tabăra palestiniană se perpetuează litigiul aparent de nerezolvat dintre autoritatea autonomă palestiniană, condusă de Mahmud Abbas, de OEP şi de gruparea Fatah, aflate la cârmă în Cisiordania pe de o parte, şi gruparea extremistă, islamistă, pro-iraniană, Hamas, care taie şi spânzură la propriu, în Gaza.

În cea israeliană persistă refuzul unei covârşitoare majorităţi a populaţiei şi a clasei politice de a accepta verdictul interpretărilor curente ale dreptului internaţional, care califică aşezările evreieşti din teritorii drept ilegale şi cere sistarea oricăror activităţi de construcţie inclusiv la Ierusalim.

Acest refuz e justificat în termeni de experienţă istorică, în măsura în care concesiile teritoriale unilaterale făcute în mai multe rânduri de israelieni din anii 90 încoace n-au adus regiunii un plus de stabilitate, ci, dimpotrivă, o amplificare a ciocnirilor şi câteva războaie, în sudul Libanului şi Gaza.

Sentimentul israelian al insecurităţii, alimentat şi sporit intens de ameninţarea nucleară iraniană şi de sprijinul acordat de Teheran şi Damasc organizaţiilor teroriste şi extremiste din zonă nu reprezintă decât un aspect extrem de important al ecuaţiei. Problema e complicată de pretenţiile maximaliste ale tuturor taberelor angrenate în conflict în privinţa viitoarelor frontiere, a repatrierii refugiaţilor palestinieni şi mai ales a Ierusalimului, iar, în acest context, de conotaţiile religioase ale unui litigiu cu rădăcini prea adânci spre a se preta unei soluţii facile.

Se bate apa în piuă?

Toate acestea nu înseamnă că diplomaţii occidentali îşi pierd vremea, sau întreprind eforturi sortite din capul locului eşecului. Dar pentru a avea o şansă cât de măruntă de succes, aceste eforturi vor trebui orientate astfel încât să ţină seama nu doar de corectitudinea politică sau de obiective politice şi economice pe termen scurt.

Pacea nu se va apropia defel dacă, de pildă, israelienii nu vor putea fi convinşi de utilitatea unor noi concesii. La fel de inutile sunt orice discuţii dacă partea arabă nu-şi va face şi ea temele şi nu va accepta în fine ideea dreptului la existenţă al unui stat evreiesc, respectiv legitimitatea prezenţei evreilor în Ţara Sfântă şi la Ierusalim.

Or, în acest scop e nevoie nu de negocieri indirecte, ci de tratative directe precum şi de un set amplu de măsuri adiacente, adoptate în baza unei anume ordini strategic utile. Pare bunăoară hazardat orice optimism legat de discuţiile israeliano-palestiniene, indiferent de forma în care s-ar derula ele, câtă vreme sabia lui Damocles, ipostaziată de actualul program nuclear iranian, va continua să atârne asupra capului naţiunilor din zonă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Alexandra Sora