1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Directiva privind returnarea imigranţilor ilegali sau cum pune UE căruţa înaintea boilor

Victor Iulian Tucă19 iunie 2008

Directiva privind returnarea imigranţilor ilegali naşte controverse in Parlamentul European. Alianţa Liberal Democrată din PE a votat directiva din motive „pragmatice” şi asta a făcut diferenţa.

https://p.dw.com/p/EMmq
Imagine: AP

Deşi a fost aprobată cu o majoritate de 369 voturi pentru, 197 împotrivă şi 109 abţineri, criticile cele mai acide au venit din partea Amnesty International. Asociaţia non-guvernamentală, într-un comunicat de presă, deplânge perioada excesivă de detenţie a imigraţilor (care se poate extinde până la un an şi cinci luni) cât şi timpul foarte lung (până la cinci ani) în care persoana condamnată poate avea viză de interdicţie pe paşaport.

Pe de altă parte, adepţii directivei spun că adesea, imigranţii vin fără acte (în mare măsură datorită traficanţilor care adesea le confiscă) şi ca atare, procedura poate fi mai îndelungată. În plus, spun susţinătorii aceleiaşi directive, s-au constituit adevărate reţele de traficanţi care ar introduce imigranţi în Europa contra unor sume de bani considerabile. Nimic nou până aici dar pentru traficanţi nu ar trebui să existe pedepse la nivelul Uniunii Europene şi nu numai la nivelul statelor membre?

Nicolae Vlad Popa (PPE-DE) declară pentru Deutsche Welle că numărul imigraţilor ilegali a pus deja grave probleme statelor membre care ar fi copleşite de fenomenul imigraţiei, dând exemplul Maltei unde se înregistrează peste 250.000 de persoane intrate ilegal:

„Nici o instituţie europeană şi nici organizaţiile non-guvernamentale nu pot nega un fapt cert: imigraţia ilegală din ţările UE este în creştere, produce disfuncţionalităţi importante în ţările principale de imigraţie (în special statele de la Marea Mediterană). Este corect ca Parlamentul, Comisia şi Consiliul European să se preocupe de o asemenea problemă”.

Directiva urmează să fie transpusă de statele membre în termen de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial. Se instituie un fond european pentru returnare, accesibil în perioada 2008-2013 în valoare de 676 milioane euro. Acest fond va putea fi utilizat pentru oferirea de asistenţă juridică imigranţilor ilegali.

Franco Frattini, fostul comisar pe justiţie şi autorul de facto al directivei, spunea că Europa este o familie de imigranţi şi că, din condiţii economice, europenii s-au strămutat fie în alte ţări de pe continent fie în Canada sau America. „Am o mare înţelegere pentru imigranţi”, declara Frattini, în timp ce lucra intens la directiva ruşinii. Cuvinte frumoase, dar care ascund o realitate tristă: inexistenţa unei alte directive europene care să se ocupe cu traficul de persoane, adevărata problemă a UE.