Discuţii asupra prelungirii săptămînii de lucru

Tendinţa de a prelungi săptămîna de lucru fără nivelarea salariilor există de mai mulţi ani în întreprinderi mici. Dacă o firmă are dificultăţi financiare, salariaţii, în acord cu consiliile de întreprindere şi cu sindicatele, acceptă o situaţie dezavantajoasă. Mai bine să lucrezi mai mult timp decît să pierzi locul de muncă! Dacă supramunca nu este remunerată, atunci scad costurile aferente salariilor şi creşte competitivitatea întreprinderii.

Un fenomen nou este aplicarea acestui model şi de către marile concerne. Siemens, de exemplu, a menţinut în acest fel 4000 de locuri de muncă, ce urmau să fie transferate în ţări est-europene. Acum pretind şi alte întreprinderi de la salariaţii lor un supliment de muncă neremunerat. În principiu este vorba de revenirea la săptămîna de lucru de 40 de ore, fără creşterea salariului.

Şeful întreprinderii Siemens, Heinrich von Pierer, a reuşit să-şi convingă salariaţii de necesitatea reducerii costurilor salariale. El s-a referit la deficitul cu care lucrau cele două firme producătoare de telefoane mobile ameninţate cu închiderea. Managerii de la Daimler-Chrysler nu au reuşit acest lucru, aici situaţia fiind cu totul diferită. În ciuda privilegiilor salariaţilor, a lefurilor mari şi a numeroaselor avantaje, producţia aduce profit. Totuşi, în uzinele de la Stuttgart, costurile pentru personal trebuie reduse cu 500 de milioane de euro. Dacă acest lucru nu reuşeşte, atunci următorul model din clasa C nu va mai fi fabricat la Stuttgart, ci la Bremen sau în Africa de Sud, decizie ce ar costa 6000 de locuri de muncă în Stuttgart.

Daimler-Chrysler are dificultăţi privind costurile în special în Landul Baden-Württemberg. Aici, pe lîngă salariile orişicum foarte mari, după ora 12 se plăteşte un supliment de 20 %, după ora 19 unul de 30 %, iar la ora de muncă sunt acordate 5 minute de pauză. Aşa ceva nu există nicăieri. Calculat pe întregul an, sistemul revine la aceea că salariaţii din Bremen lucrează cu două săptămîni mai mult decît colegii lor din Stuttgart.

Multe întreprinderi urmăresc atent conflictul de muncă de la Daimler-Chrysler, căci indiferent cum se va sfîrşi, el va avea funcţia unui model-pilot. Dacă managerii îşi impun pretenţiile – şi anume nu numai la suprimarea suplimentelor speciale, ci şi la prelungirea săptămînii de lucru -, atunci vor prelua modelul şi alte întreprinderi. Transformarea orelor suplimentare în timp de muncă normal neremunerat antrenează scăderea cheltuielilor adiacente salariilor. Pentru întreprindere, aceasta înseamnă competitivitate şi cîştig. Chiar dacă este înţelept şi adesea inevitabil de a realiza o reducere a costurilor prin prelungirea săptămînii de lucru, metoda dură prin care Daimler-Chrysler îşi pune salariaţii în faţa alternativei: supliment de muncă neremunerat sau transferarea locurilor de muncă nu ajută prea mult la rezolvarea problemei.