1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Discursul de Crăciun al preşedintelui Köhler

24 decembrie 2009

Conform tradiţiei, preşedintele Germaniei Horst Köhler a adresat cetăţenilor Republicii Federale, într-un discurs, urările de Crăciun.

https://p.dw.com/p/LCxo
Imagine: AP

În căldura şi tihna Crăciunului ne regăsim liniştea, privim retrospectiv asupra anului care este pe sfîrşite. Ne-am bucurat împreună comemorînd căderea Zidului Berlinului, petrecută în urmă cu 20 de ani. Lozinca „Noi suntem poporul” a rămas pentru fiecare dintre noi, de atunci şi pînă astăzi, un angajament. Fiindcă democraţia înseamnă: noi toţi.

Şi cu toţii putem face ceva pentru ţara noastră. a mai adăugat şeful statului german, precizînd că milioane de cetăţeni îşi asumă acest angajament, acţionează întru iubirea aproapelui, întru binele societăţii. O fac în diverse asociaţii laice, în comunităţi religioase, în partide politice,în organizaţii cetăţeneşti sau caritative. Horst Köhler a relevat şi avantajele acestui angajament: el ne uneşte, el ne face ţara mai bogată.

Dar în tradiţionala sa alocuţiune de Crăciun, preşedintele Germaniei, evaluînd retrospectiv anul care este pe sfîrşite, nu a ocolit cîteva din evenimentele grave, dureroase. De pildă, faptul că atacul de amok de la Winnenden a dovedit că nu există nici o garanţie a securităţii şi inviolabilităţii noastre, confruntîndu-ne cu întrebări tulburătoare. Vieţile a 15 copii au fost secerate de o mînă de copil care, la rîndul lui, a pierit, le-a reamintit Köhler germanilor, invitîndu-i să se întrebe cum de a fost posibil aşa ceva şi dacă nu cumva a fost neglijat un factor esenţial în modul nostru de a convieţui.

"Avem nevoie de o cultură a grijii faţă de semeni"

Următorul şoc l-a provocat tragedia de la München, petrecută într-o staţie de tramvai, unde un bărbat vigilent, curajos, care, sărind să apere cîţiva copii neajutoraţi, a fost ucis el însuşi în bătaie de agresori… Sunt fapte inimaginabile, care ne incită, ne îndeamnă la un act de autoreflecţie, de evaluare a modului în care convieţuim, făcîndu-ne să ne întrebăm dacă suntem, oare, suficient de atenţi unii faţă de alţii?

Host Köhler s-a adresat şi militarilor germani, femei şi bărbaţi, aflaţi în misiune în Afganistan. Bunele sale urări li se adresează tuturor concetăţenilor aflaţi departe de casă, în misiuni umanitare, în misiuni internaţionale de pace şi securitate.

Referindu-se la criza economică şi financiară, la factorii care au declanşat-o, citînd acrobaţiile, jongleriile fiscale, lăcomia, insuficienta supraveghere de către stat a sectorului bancar, preşedintele Germaniei a pledat pentru consolidarea valorilor morale, a revendicat o responsabilitate mărită faţă de bunurile cetăţenilor. Imperativul responsabilităţii a fost reiterat şi atunci cînd au fost aduse în discuţie problematica echilibrului climatic şi ecologic, respectul faţă de creaţie.

Dacă vrem ca pămîntul nostru, şi nu avem decît unul singur, să rămînă şi mîine ţinutul nostru natal, atunci trebuie să fim mult mai atenţi în respectarea fundamentelor naturale ale vieţii pe această planetă.

Horst Köhler a pledat pentru o consonanţă a calităţii vieţii cu spiritul creaţiei, şi în viitor:

Cu idei noi, angajament şi înţelepciune, trebuie să aflăm calea către un viitor bun. Să avem încredere în forţele noastre! Avem nevoie de o politică care, depăşind prezentul, să ofere perspective de viitor. Avem nevoie de o cultură a grijii faţă de semeni, a respectului faţă de valori, peste tot. Este ceea ce generează încredere, la care, cu toţii, putem contribui. Vă doresc tuturor un Crăciun fericit, un An Nou cît se poate de bun!

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alexandra Sora