Discursul Regelui şi temerile Preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu sugerase că Regele nu ar fi străin de susţinerea Opoziţiei în detrimentul său. Într-adevăr, opozanţii păreau neobişnuit de încântaţi astăzi în compania Regelui, deşi destui dintre aceştia nu aveau ca nivel de educaţie şi înţelegere politică nici o aderenţă reală la stilul Casei Regale. Pentru românii născuţi în epoca comunistă -şi e vorba deja de majoritatea covârşitoare a populaţiei - protocolul însuşi şi modalităţile de adresare sunt lucruri ininteligibile. Rar mai sunt aceia care să poate vorbi despre “Majestatea Sa Regele” fără să se vadă pe chipul lor un efort ieşit din comun.

Dar temerile Preşedintelui au fost exagerate. Probabil că auzise anumite lucruri despre pregătirile care se fac şi hotărâse să atace primul, discreditându-l pe Rege cu acuzaţiile bine ştiute. În plus, Preşedintele şi întreaga sa “gardă” au hotărât să boicoteze şedinţa solemnă a Parlamentului, pretextând că au treburi mai importante.

Regele n-a ieşit însă din cadrele unui “discurs regal”, plasat prin vocaţie deasupra rivalităţilor partizane. Cu toate acestea şi poate într-o mai mare măsură ca altădată, el a făcut astăzi aluzie la situaţii cu mare încărcătură politică. În primul rând a ţinut să atragă atenţia că “mersul României europene are ca fundament existenţa Parlamentului”.

În sine, este o banală reafirmare a unei convingeri democratice, dar în contextul politicii româneşti este un apel adresat deopotrivă opiniei publice şi anumitor cercuri politice înclinate să dispreţuiască procedurile parlamentare. Afirmaţia îl vizează inclusiv pe preşedintele Traian Băsescu care a utilizat imaginea proastă a Parlamentului cu scopul de a trage foloase politice personale. De exemplu, referendumul pentru reducerea numărului de parlametari şi desfiinţarea Senatului a fost prezentat, printr-o intensă campanie mediatică, ca o acţiune menită să-i sancţioneze pe “parlamentarii egoişti şi corupţi”, ceea ce nu a făcut decât să slăbească încrederea în fundamentele democraţiei parlamentare. Dar chiar şi dezbaterile constituţionale privind unicameralismul au pus în evidenţă o înclinaţie către simplificarea funcţională a Parlamentului în scopul concentrării puterii.

”Politica", a mai spus Regele, "poate aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului”.

Este poate fraza cea mai incisiv politică, căci ea face aluze la un stil de conducere atribuit, îndeobşte, Preşedintelui Traian Băsescu. Cine are tentaţia de a personaliza puterea? Dar în primul rând cine deţine puterea? Dar interpretarea însăşi riscă să fie partizană, căci personalizarea puterii poate fi atribuită şi unui funcţionar superior, care ia mită de la subordonaţii săi ca să-i păstreze în funcţie, dar şi unui judecător corupt. Orice funcţionar de la fisc care îi umileşte pe contribuabili este la rândul lui o expresie pură a personalizării puterii.

Regele a continuat de altfel referindu-se, în general, la instituţiile anului 2011 caracterizate prin “demagogie, disimulare, egoism primitiv, agăţare de putere şi prin bunul plac”. Sunt judecăţi critice, care exprimă pentru prima dată într-o manieră atât de acută dezamăgirea profundă a Regelui faţă de realitatea publică a prezentului ca şi faţă de aspectul pe care l-a primit, după 20 de ani, democraţia post-comunistă. “Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească”, a mai spus fostul suveran, deşi nu este sigur că există în lumea politică suficienţi interlocutori capabili să înţeleagă ce a dorit să spună.

Cu siguranţă însă că discursul Regelui, în ciuda unor posibile aluzii, n-a fost îndreptat împotriva Preşedintelui şi a puterii “republicane”, aşa cum se temeau democrat liberalii.
De altfel, un guvern care se confruntă cu dificultăţile celui de astăzi ar fi putut să tragă profituri însemnate din ultima frază a fostului suveran. “Nu văd România de astăzi", a încheiat Regele, "ca pe o moştenire de la păriinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” Un guvern care propune poporului său să accepte sacrificii cu scopul de a salva viitorul ţării, nu ar putea găsi o imagine mai potrivită.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder