Disperare şi speranţă

Franţa şi Germania fac bine punînd stavilă balcanizării Europei, scrie LE FIGARO, pornind de la cazul României şi Bulgariei, ţări care au fost primite în 2007 în Uniunea Europeană fără a fi îndeplinit întru totul condiţiile.

În consecinţă, ele nu par îndrituite acum să solicite primirea lor în spaţiul Schengen. Iar responsabilii politici de la Bucureşti fac dovadă de ingratitudine invocînd termenul de „discriminare”. Uniunea Europeană nu este un supermarket în care fiecare se serveşte după bunul său plac fără a se sinchisi de regulamentul comun -conchide cotidianul francez citat.

Că Parlamentul României a devenit scena unei tentative de sinucidere – în timp ce premierul Boc îşi rostea discursul, în încercarea guvernului său de a face faţă supunerii la vot a unei noi moţiuni de cenzură – este un fapt inedit şi deopotrivă alarmant. DIE WELT precum şi FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG se opresc azi, în scurte relatări, asupra acestui tragic incident survenit în chiar perioada în care România comemorează 21 de ani de la răsturnarea regimului ceauşist.

Dreptatea este şi o chestiune de timp, consideră DIE PRESSE, comentînd condamnarea ex-dictatorului argentinian, Jorge Videla, răspunzător de atrocităţile comise în timpul juntei sale militare, împotriva adversarilor regimului.

Scadenta este însă şi condamnarea restului dictatorilor aflaţi încă în viaţă pentru fărădelegile comise în timpul regimului lor, opinează ziarul citat, menţionînd că, de pildă, preşedintele Sudanului se află în libertate.

SÜDDEUTSCHE ZEITUNG întrevede în condamnarea lui Videla la închisoare pe viaţă, în pofida celor 85 de ani pe care acesta îi are, pedeapsa cuvenită, salutînd verdictul pronunţat. Ce altceva merită cineva care a dat ordin ca adversarii dictaturii să fie aruncaţi din avion în mare, obligîndu-i pe membrii opoziţiei să-şi aducă copiii pe lume în camerele de tortură? Prea des torţionarii care au comis orori au scăpat fără a fi pedepsiţi. În confruntarea cu atrocităţile dictaturii, Argentina dă un bun exemplu. În cauză se află dreptatea, teroarea declanşată de aparatul de stat nu doar împotriva membrilor gherilei ci şi a liber-cugetătorilor.

Condamnarea ex-dictatorului argentinian Videla constituie un precedent istoric. Pentru întîia oară‚ judecătorii unei ţări trag la răspundere un dictator în baza legilor pe care acesta le-a promulgat, notează ziarul spaniol ABC şi continuă: Crimele comise de regimul Videla nu au voie să rămînă nepedepsite. Mii de oameni au fost torturaţi, omorîţi, aruncaţi în mare. De aceste crime se fac vinovaţi cu certitudine mai mulţi făptaşi decît cei deferiţi justiţiei. Dar actualul verdict trebuie să fie un avertisment dat aventurierilor politici şi în acelaşi timp, să împiedice ca societatea argentiniană ă ajungă din nou în pragul dezastrului.

Veşti rele în schimb din Irak, Pakistan, Algeria şi Egipt unde în numeroase biserici creştine autorităţile au interzis celebrarea Sfintei Săbători a Crăciunului. Creştini nevinovaţi, lipsiţi de apărare -scrie LE FIGARO- sunt masacraţi,sunt trataţi în unele ţări islamice ca şi cum ar constitui un potenţial de ameninţare, ca şi cum s-ar face vinovaţi de blasfemie. Suferinţa lor reclamă compasiune şi mobilizare, reflecţie şi rugăciuni.

În aceste zile se umplu bisericile, constată DIE WELT , observînd însă faptul că majoritatea predicilor sunt lipsite de curajul de a-i incita pe credincioşi să o apuce şi pe cărări mai puţin bătute. Predicile trebuie să captiveze, să încînte şi să inspire este de părere cotidianul citat.

Iată însă că tocmai preşedintele Germaniei, Christian Wulf, a cărui imagine la jumătate de an după ce şi-a luat în primire funcţia este în continuare cam palidă şi rigidă, se încumetă să facă un experiment inedit: i-a invitat la Castelul Bellevue (palatul prezidential) exact pe cei cărora li se adresează prima sa alocuţiune oficială de Crăciun – pe cetăţenii de rînd, relevă LÜBECKER NACHRICHTEN, menţionînd şi valorile pentru care pledează, în textul său, şeful statului german: coeziune, înţelegere, concordie, în mare ca şi în mic.

De aceea discursul lui Wulff sparge canoanele. Şi o face în cel mai bun sens, rezultă şi din comentariul publicat în BRAUNSCHWEIGER ZEITUNG. Wulff nu şi-a rostit discursul de Crăciun de la masa de scris, ci din mijlocul invitaţilor săi, transformînd momentul într-o mică sărbătoare – semănînd astfel încredere şi respect.

Autor:Rodica Binder

Redactor: Petre M. Iancu