1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dispută bizară în jurul unui nou referendum Brexit

13 ianuarie 2018

Doi dintre liderii taberei pro-Brexit au adus în discuţie organizarea unui nou referendum pentru a împiedica o separare "blândă" de UE. Pro-europenii speră că un nou plebiscit ar putea anula divorţul ţării de UE. 

https://p.dw.com/p/2qnNu

Prin cererea sa privind organizarea unui nou referendum Brexit, Nigel Farage a încins spiritele atât în Marea Britanie cât şi în jumătate de Europă. În opinia lui Farage, un alt plebiscit i-ar reduce, în sfârşit, la tăcere pe cei care "se vaită şi scâncesc" că părăsesc Uniunea Europeană. Adversarii săi din Marea Britanie, dar şi din restul Europei, s-au bucurat. Dacă britanicii ar fi chemaţi din nou la urne, rezultatul alegerilor ar putea fi diferit, iar Brexit-ul n-ar mai avea loc.

Între timp, însă, Farage a dat un pas înapoi. "Ca să fiu limpede: nu doresc un al doilea referendum", a declarat el pentru ediţia online a publicaţiei "Daily Telegraph". "Dar mă tem", a continuat el, "că ţara va fi obligată de către parlament la un al doilea plebiscit". Farage crede că, în cele din urmă, acordul cu UE va fi atât de "neatrăgător" pentru Marea Britanie încât Camera Inferioară, care are ultimul cuvânt, îl va respinge şi, astfel, se va impune un nou referendum. Nigel Farage susţine, însă, că el n-ar fi cerut niciodata organizarea unui al doilea plebiscit.

Fiindcă pro-europenii, ca fostul premier Tony Blair, nu vor renunţa niciodată să lupte pentru menţinerea Marii Britanii în UE, "acestora le-ar putea veni ideea că s-a putea organiza un al doilea referendum", declara Farage recent la un post de televiziune. Dacă s-ar întâmpla astfel, dilema ar putea fi rezolvată "pentru o generaţie întreagă" de-acum încolo fiindcă, în cazul prezenţei din nou la urne, sprijinul electoratului pentru ieşirea din UE "ar fi şi mai puternic ca prima oară". În 2016, 48% dintre britanici au fost pentru menţinerea ţării în UE, iar 52% pentru separarea acesteia de comunitate.În numele cui vorbeşte Farage?

Brüssel Nigel Farage
Nigel Farage - un nou vot pentru Brexit? Când da, când nu...Imagine: DW/Bernd Riegert

Însă tocmai acest aspect este pus la îndoială de către mulţi. Democraţii liberali şi o parte dintre laburişti, dar şi dintre conservatori, cred că la referendumul de atunci electoratul nu a putut aprecia foarte clar consecinţele unui Brexit. Mulţi regretă acum felul în care au votat în 2016. De aceea, Farage a cules laude pentru declaraţia sa. "Pesemne este pentru prima oară în viaţa lui când Farage spune ce trebuie", a afirmat sarcastic deputatul laburist Chuka Umunna - un adversar al Brexitului. "Farage n-ar trebui să fie aşa sigur că ar câştiga. În ziua de azi oamenii sunt mult mai conştienţi de costurile ieşirii din UE şi de falsitatea afirmaţiilor taberei pro-Brexit", a spus, la rândul său, democratul Tom Brake.

Totuşi, declaraţia lui Farage devine lipsită de importanţă fiindcă, între timp, lui îi lipseşte autoritatea unui şef de partid. Ca lider al formaţiunii eurosceptice, Nigel Farage a luptat mulţi ani de zile pentru separarea Marii Britanii de comunitatea europeană. În ziua de azi, însă, este numai un simplu deputat în Parlamentul European. La conducerea UKIP a renunţat, iar de la alegerile din 2017, în Camera Inferioară a Parlamentului nu mai este niciun deputat al acestei formaţiuni.

Cel mai probabil un al doilea scrutin nu va avea loc. Premierul Theresa May a exclus, în mai multe rânduri, o asemenea idee. Argumentul principal, atât al şefei cabinetului de la Londra cât şi al altor conservatori sau laburişti din opoziţie, este că ar fi greşit, chiar periculos pentru democraţie, că ar ignora opţiunea declarată a poporului.Stare de spirit neclară

EU Brexit Durchbruch Theresa May in Brüssel
Premierul Theresa MayImagine: Reuters/Y. Herman

Conform celor mai recente sondaje de opinie, părerile sunt împărţite. În decembrie 2017, 41% dintre britanici doreau să părăsească UE, iar 51% erau în favoarea menţinerii ţării în comunitate. Cu toate acestea, potrivit institutului pentru sondarea opiniei publice BMG, această diferenţă apare în urma poziţiei faţă de Brexit a britanicilor care în 2016 nu au participat la vot. În schimb, 90% dintre cei care s-au prezentat la urne îşi menţin şi-n ziua de azi părerea exprimată atunci. Aşadar nu se poate vorbi despre o schimbare radicală de opinie.

Farage şi alţii de tem de un Brexit prea blând, se tem că în mijlocul nesiguranţei generale se vor impune politicienii care vor să menţină foarte strânse legăturile britanicilor cu continentul şi sunt dispuşi, de exemplu, să permită migraţia din ţările UE în Marea Britanie. Ca atare, şi fostul finanţator al formaţiunii UKIP, omul de afaceri Arron Banks, se pronunţă în favoarea unui nou referendum. În opinia sa, Theresa May ar fi "trădat" naţiunea.

Cu toate acestea, opoziţia politică faţă de un organizarea unui nou vot este mare în ambele partide din Camera Inferioară. Apoi ar mai fi părerea generală a populaţiei că un nou referendum s-ar încheia cu aceleaşi rezultate ca primul. Tocmai de aceea, tabăra pro-europeană ar trebui să se bazeze pe strategia de care Farage şi simpatizanţii săi se tem cel mai mult - aceea că Brexitul nu va fi împiedicat, dar procesul de separare a Marii Britanii de UE va deveni unul blând.

Autor: Christoph Hasselbach / CS