Dobânda de zero la sută şi alba-neagra

Că dobânda de referinţă a atins cel mai scăzut nivel pe care l-a avut vreodată în istoria SUA n-a rămas fără urmări. Decizia băncii federale americane a declanşat un foc de artificii pe Wall Street, unde indicele Dow Jones a înregistrat subit o creştere de peste 4 la sută. Dar euforia ar putea să fie de scurtă durată.

Dezmeticirea riscă să fie mai rapidă decât speră şefii Băncii centrale americane, şi foarte dureroasă. Ea s-ar putea produce în clipa în care acţionarii vor realiza motivele pentru care banca şi-a aruncat peste bord toate inhibiţiile. Fiindcă scăderea dobânzilor percepute la o rată cuprinsă între 0 şi 0,25 la sută este un act disperat, recursul la un asemenea demers indicând fără echivoc poziţia cu totul inconfortabilă a condamnatului aflat cu spatele la zid.

Economia americană se confruntă cu pericolul alunecării într-o criză deflaţionară. Consumul particular investiţiile şi producţia industrială s-au diminuat constant în ultimele luni. La uşă bate primejdia celei mai grave crizei economice din ultimii 80 de ani. In aceste condiţii e normal să se încerce să se ieftinească pe cât posibil banii pentru credite şi investiţii, cu atât mai mult cu cât săcderea preţului petrolului şi altor resurse naturale a îndepărtat ameninţarea inflaţiei.

Cu toate acestea se pune o întrebare alarmantă. Ce se face banca federală americană, dacă acest act deznădăjduit se va dovedi insuficient? Cu decizia reducerii la zero a dobânzii de referinţă, banca şi–a epuizat şi ultima rezervă de muniţie. Tipărirea de bani în vederea aprovizionării pieţii cu fonduri lichide menite să împiedice amorţirea completă a economiei riscă să introducă şi în Statele Unite, cea mai importantă economie mondială, condiţii de tip nipon. In Japonia, banca centrală a recurs, timp de un deceniu la politica dobânzii nule. Dar economia niponă a avut nevoie şi ea de zece ani spre a-şi reveni.

Ar fi cumplit pentru economia mondială ca şi cea americană să aibă nevoie de un deceniu spre a reveni pe linia de plutire.

In plus e greu de înţeles de ce se face uz de aceleaşi mijloace de relansare a economiei care au iscat criza ei globală, în speţă de instrumentul pompării aproape nelimitate de fonduri în pieţe. Utilizarea acestui instrument după atentatele teroriste de la 11 septembrie s-a dovedit justă, întrucât a prevenit alunecarea Americii într-o recesiune de durată.

Apoi însă, banca federală a omis să tragă hăţurile la timp. Tocmai excesul de bani, de fonduri lichide a determinat băncile pe de o parte să-i convingă pe mulţi americani să se îndatoreze până peste cap şi să-şi asume ipoteci nerealiste, iar pe de alta să arunce pe piaţă produse financiare tot mai abstracte şi mai riscante. Or, o creştere economică durabilă nu se poate finanţa veşnic prin noi şi noi datorii, ori prin cacialmale şi jocuri gen alba-neagra.