Doctorul Arafat merge mai departe

În cazul de faţă, erau invocate inundaţiile catastrofale din vara lui 2005. Unul dintre cei decoraţi a fost doctorul Raed Arafat, iniţiatorul celebrului SMURD de la Târgu Mureş, devenit, în scurtă vreme, un model de acţiune întru salvarea de vieţi omeneşti. S-a întâmplat ca, prin relaţii de familie, să aflu de existenţa acestui doctor cu adevărat zburător încă de pe vremea când SMURD nu exista decât în visele tânărului medic palestinian stabilit în România. Ştiu cât efort, cât nesomn, câtă ambiţie a depus pentru a ajunge la formula actuală a serviciilor sale de ambulanţă. Pornind de la zero, fără ajutorul — ba, dimpotrivă, cu sabotajul — oficialităţilor, Raed Arafat a pus pe picioare un serviciu de ambulanţă modern, eficace şi, nu în ultimul rând, curajos.

Faptul că salvările din România şi-au îmbunătăţit în ultima vreme în mod considerabil viteza de reacţie, apropiindu-se de standarde occidentale, cred că se datorează şi existenţei acestui concurent de calibru, care este doctorul Arafat. Cunosc suficiente împrejurări în care munca sa a fost contestată, când s-a vorbit de „concurenţă neloială”, când s-a recurs la discrete, dar eficiente, sabotaje. Cu toate acestea, doctorul Arafat a mers înainte, creând un model pe care, de voie, de nevoie, au început să-l adopte şi destui din cei aflaţi în sistemul naţional de sănătate. Îmi imginam că după ani buni de coexistenţă a SMURD-ului şi a serviciilor „clasice” de salvare din România s-a ajuns dacă nu la iubire reciprocă, măcar la un modus vivendi. Apariţia unui competitor de calibru, cu o energie aparent inepuizabilă nu încântă pe nimeni. Dar de aici până la a ajunge la proteste publice pentru că un competitor evident superior e medaliat, iar tu nu, e o cale inimaginabilă. Iată că membrii Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România şi ai Sindicatului Medisan al Medicilor din Serviciul de Ambulanţă Bucureşti au făcut acest pas deloc demn pentru nişte oameni ce acţionează în virtutea unui jurământ, şi nu pentru vane glorii lumeşti. În loc să se simtă parte a unui succes, ei au lăsat să se vadă obrazul schimonosit de resentiment al unor caractere meschine, individoase, incapabile să măsoare eforturile unui personaj care şi-a dovedit în nenumărate cazuri eroismul. A te considera exclus, marginalizat, umilit, batjocorit într-un moment când unui coleg de breaslă îi sunt recunoscute meritele înseamnă a dovedi o micime de caracter cu totul uluitoare la o categorie de oameni la care ar trebui să prevaleze generozitatea, spiritul de sacrificiu, şi nu măruntele orgolii umane.

Faptul că atâţia reprezentanţi ai serviciilor de salvare din România şi-au pierdut sângele rece pe o chestiune strict simbolică nu e de bun augur: mă întreb cum reacţionează aceşti oameni când e vorba de vieţi omeneşti, şi nu de simple orgolii? În ce-l priveşte pe doctoral Arafat, sunt convins că, medaliat sau nu, va continua să-şi facă datoria. Mai mult, el va rămâne un model pentru cei din serviciile de salvare româneşti. Un model cu atât mai stimulator, cu cât standardele stabilite de el vor fi mai înalte.