1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Doi candidaţi pentru liniştea croaţilor necorupţi

11 ianuarie 2010

În Croaţia s-a desfăşurat ieri cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Favoritul scrutinului a fost politicianul social-democrat Ivo Iosipovici care a şi ieşit învingător.

https://p.dw.com/p/LQK4
Ivo Josipovic (social-democrat) - noul preşedinte croatImagine: AP

Miza scrutinului a fost însuşi viitorul ţării. Ţara se află în pragul aderării la UE, şi este nevoie de un şef de stat care să îndrepte statul balcanic către Bruxelles. Omul care a întrunit de departe cele mai numeroase voturi în primul tur se numeşte Ivo Iosipovici, un jurist serios care promite echitate şi domnia legii. În campania electorală, tema sa predilectă a fost lupta împotriva corupţiei endemice, un fenomen care ameninţă să paralizeze societatea şi care este principalul obstacol în calea aderării la UE. Cea mai mare problemă a acestui laburist în vârstă de 52 de ani, cu o biografie imaculată, este plictiseala pe care a împrăştiat-o în jur cu ocazia mitingurilor electorale.

Gurile rele susţin chiar că acest candidat liniştit are o faţă pe care nu poţi să o ţii minte. Lucrurile se pot schimba însă rapid, fiindcă sondajele indică victoria clară a acestuia, cu cel puţin 55 la sută din voturi. Înainte de turul de balotaj, el i-a avertizat pe croaţi că ţara se află la răscruce. " Este poate ultima şansă să alegem între o Croaţie bazată pe valorile europene şi o ţară care se afundă în mocirlă", a spus el.

Spre deosebire de Iosipovici, contracandidatul său, independentul Milan Bandici, în vârstă de 54 de ani, nu are reputaţia unui om integru. Şi acest primar al Zagrebului a promis că va elibera societatea din ghearele corupţiei şi a crimei organizate, însă circulă zvonul că împotriva acestui populist uns cu toate alifiile ar exista aproximativ 300 de plângeri penale, blocate în sertarele unor procurori corupţi. El este însă un orator redutabil. În campania electorală, el a ştiut să-şi câştige numeroşi simpatizanţi cu ajutorul unor mesaje simple: " Votaţi în ziua marii decizii pentru frumoasa noastră Croaţie, o Croaţie a demnităţii, coeziunii şi mândriei."

A fost un mesaj adresat croaţilor naţionalişti din străinătate, populaţiei rurale şi tinerilor care votează pentru prima dată. Campania sa nu a fost însă lipsită de scandaluri. O dată, Milan Bandici a fugit în stare de ebrietate de la locul unui accident. Altădată s-a târât prin zăpadă în patru labe, încălţat doar cu şosete. Succesul său în primul tur i-a îngrijorat pe mulţi, care s-au întrebat dacă ţara are cu adevărat nevoie de un preşedinte care se scobeşte în nas în public şi care nu ştie boabă de engleză. Cetăţenii Zagrebului nu au avut însă probleme cu lipsa de maniere a edilului lor şef, realegându-l în funcţie pe acesta de patru ori. Pe durata mandatelor de primar ale lui Bandici, capitala a realizat progrese notabile în domeniul construcţiei de locuinţe şi al infrastructurii de transport.

Autor: Andrea Muhlberger / Ioachim Alexandru
Redactor: Alexandra Sora