1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Două linii energetice adiţionale vor fi construite de România şi Moldova

Bogdan Bighiu17 noiembrie 2005

Guvernele român şi moldovean vor solicita şi sprijinul Uniunii Europene pentru realizarea proiectelor.

https://p.dw.com/p/B2FY
Linie comună de electricitate pentru România şi Moldova
Linie comună de electricitate pentru România şi MoldovaImagine: AP

România şi Moldova îşi vor interconecta sistemele de energie electrică şi intenţionează să construiască o nouă conductă de gaz metan, pentru a permite livrări suplimentare din Rusia în România. Construcţia celor două linii adiţionale de transport energetic va costa aproximativ 38 de milioane de dolari, una dintre acestea fiind finalizată până la graniţa cu Moldova, transmite Associated Press. "Dincolo de componenta strict economică, aceste proiecte au menirea să consolideze securitatea şi stabilitatea în zonă prin îmbunătăţirea cooperării dintre ţările noastre", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu, la finalul unei întâlniri cu premierul moldovean Vasile Tarlev. Prin colaborarea cu partea română, Guvernul de la Chişinău încearcă să evite penele de curent cauzate de oprirea de către Transnistria a livrărilor de la o centrală din provincia separatistă. Premierii României şi Moldovei au mai precizat că se vor consulta cu Uniunea Europeană cu privire la posibilitatea de cofinanţare a proiectelor energetice ale celor două state.