1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Două milioane de euro pentru victimele conflictului din Ciad

Victor Iulian Tucă6 februarie 2008

Comisia Europeană a deblocat 2 milioane de euro ca ajutor constând în medicamente, hrană, apă şi corturi pentru refugiaţii din Ciad.

https://p.dw.com/p/D3Ig
Patrulă franceză pe străzile din NdjamenaImagine: AP

Decizia de urgenţă a Comisiei Europene survine la puţin timp după atacul rebelilor sudanezi asupra capitalei N'Djamena. În timp ce rebelii care au încercat să-l elimine de la putere pe preşedintele Idriss Deby Itno au fost respinşi, şeful statului a părăsit Capitala împreună cu zeci de mii de oameni.

Luptele în capitala Ciadului au provocat zecii de mii de refugiaţi care au trecut graniţa în Camerun.

În acelaşi timp, situaţia este la fel de precară şi pentru cei rămaşi în oraş. Comisarul pentru ajutor umanitar Louis Michel spunea că „situaţia pe teren este prea haotică pentru a obţine date certe, dar este clar că zeci de mii de persoane suferă de foame.”

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, John Clancy, a declarat pentru Deustche Welle:

„Am văzut imagini la televiziune care au făcut înconjurul lumii cu zeci de mii de refugiaţi care au fugit din calea războiului din ultimele zile. Scopul nostru este că aceşti oameni să aibă acces la lucruri de bază cum ar fi, medicamente, hrană, apă potabilă, corturi şi logistică şi că partenerii prin care lucrăm au banii necesari pentru a suplini aceste lucruri pentru refugiaţi.”

Comisia Europeană este principalul donator în Ciad. Peste 30,5 milioane euro în 2007 au fost cheltuiţi pentru programe de ajutor pentru estul şi sudul Ciadului, afectate de un alt val de refugiaţi veniţi din Darfur şi Africa Centrală.

Comisia Europeană este îngrijorată că Ciadul ar putea fi afectat de două războaie, unul în est în zona Darfur şi altul în capitala N'Djamena, în vest. În Darfur au murit deja 200 000 de persoane, după un conflict ce durează de mai bine de 5 ani. Pe de altă parte, din capitala N'Djamena, zeci de mii de persoane s-au refugiat în Camerun.

Comisia Europeană a răspuns imediat situaţiei în cauză, alocând aproximativ 30 de milioane euro. Direcţia Generală „Dezvoltare şi ajutor umanitar” lucrează în parteneriat cu Naţiunile Unite, Crucea Roşie şi alte organizaţii non-guvernamentale.

Pe de altă parte, desfăşurarea forţei europene în Ciad a fost întreruptă vineri din cauza luptelor de la N'Djamena.